I-am avut și îi vom avea în toate generațiile, de pe vremea când bătrânii erau respectați, chiar venerați și până când va apărea – sunt semne – o lege sau fărădelege ca să fie exterminați. Deocamdată, sunt sărbătoriți, măcar așa formal, cu cruce roșie în calendar.
Drăgaica, Rusaliile, moșii de vară. Sărbători ancestrale, profane, anexate, dar încă neasimilate de cultul creștin. Ca și multe alte datini și obiceiuri care la origini nu au avut nimic comun cu noua religie: capra cu steluțe în frunte venea și tot venea de la munte și plugul ara în zăpadă înainte de nașterea Domnului într-un staul din Betleem.
Cele trei sărbători care ne însoțeau poate chiar din substratul dacic au fost înghesuite în aceeași rubrică de calendar cu Sfânta Treime și Sfânta Cincizecime. De unde se vede treaba că cei care au decis, la urma urmei niște pământeni și ei, nu au găsit alt loc vacant sau viran. În legile cu povești adunate și amestecate, personajele nu circulă paralel. Dimpotrivă, intră în relații de vreun fel: animozități, conflicte, armonie, simbioze, iubire, fidelitate, suspiciuni, trădări – ca în viața de toate zilele. În cazul de față, drăgaicele, rusalcele, sânzienele, ielele, zânele, zeițe tinere, frumoase și capricioase cu puteri supranaturale, se dezbracă, se scaldă în rouă și în raze de lună, cântă, descântă, învârt hore în poiene, pe sub stele, și îi pocesc pe bărbații care se îndrăgostesc, ba cu un rât de porc, ba cu un cap de măgar shakespearian.
Dar nu iau în seamă, de parcă nici n-ar exista, pe bieții moși de vară. Care nu au mai rămas decât cu resturi de amintiri…
Povești? Imaginație? Evadare din prezent? Dar, de fapt, cum stau lucrurile în realitate? Moșii. De vară. De iarnă. De toate anotimpurile. Bătrâni sfătoși, gălăgioși, tăcuți, muți, revendicativi, arțăgoși. Pasageri într-o sală de așteptare al unei stații terminus. Trenul lor nu mai vine. Legitimație de călătorie într-un singur sens, fără întors. Tot ce mai pot spera este ca trecerea vămii să se facă cu mai puțină plată…
Pentru familie, păpuși inutile, idoli perimați. Da, au învățat copiii să țină lingura în mână și cum să se așeze pe oliță. I-au plimbat în cărucioare, îi duceau și aduceau de la școală… Dar au trecut niște ani. Până și tinerii aceia se simt incomodați. Figurine care nu stau cuminți în vitrine. Se plâng de frig, de cădură, de curenți, de singurătate, țin regim, înghit medicamente cu pumnul, petrec timpul în rugăciuni, râd cu gurele știrbe, se târăsc în bastoane, se amestecă în vorbă când nu sunt întrebați, nu stau ascunși unde îi pui când ai musafiri…
Și le aduc aminte, chiar așa, fără cuvinte, scumpetelor de urmași, că dacă n-ar fi fost ei să-i nască, să-i crească, n-ar exista nici cei care să îi judece și să-i condamne.
Pentru țară, povara este și mai apăsătoare. Mâncători de pomană. Pentru un prăpădit de vot la patru ani, trebuie să îi hrănească statul de unde n-are. Pensii simțite, nesimțite, ordinare, excepționale, medicamente compensate, ajutoare de înmormântare… Prea mulți paraziți. Se vorbește în culise de un presupus guvern mondial cu un program de reducere a populației planetei la strictul necesar. Primii sacrificați ar urma să fie, bineînțeles, bătrânii. Tot fac ei degeaba umbră pământului.
Vine, vine și la noi. Dacă nu cumva a și început adevăratul genocid. Dar cine sunt ei de încearcă să opună rezistență? Eroi de mucava, figuranți de operetă cu pieptul plin de tinichele, ordine și medalii, de fruntași în întrecerea socialistă, spărgători de norme, fotografiați la panoul de onoare, zugrăviți în articole de gazete de perete și chiar în ziare și în emisiuni de radio și televiziune, poate chiar cu mandat de deputați în sfatul popular comunal sau județean, nu este exclus nici în Marea Adunare Națională!
Spuneți ce vreți, dar, din mintea, din mâinile, din osteneala lor a țâșnit tot ce mai avem și tot ce am vândut: căi ferate, porturi, aeroporturi, gări, cartiere, orașe întregi, șantiere, hidrocentrale, combinate industriale și agricole, vapoare, avioane, școli, spitale, universități, stadioane… În străinătate, forau sonde în deșert, pe nisipuri zburătoare, cu utilaje de la Târgoviște și mașini ARO de la Câmpulung… Construiau rafinării și combinate petrochimice, șosele, sedii de firme, de bănci, de instituții, palate parlamentare, guvernamentale, prezidențiale, în Africa, în Asia, unde nu?
La socoteli mărunte li s-ar cuveni câte ceva din creanțe și din tot ce au construit în țară și pe aiurea și se vinde sau s-a vândut.
Nu le faceți vânt în groapa de gunoi!
Drăgaica. Rusalii. Cincizecime. Sfânta Treime. Mâine, moșii de vară veți fi voi!…
(Prof. Marin Ioniţă)