Proiectul privind bugetul Fotbal Club Argeș a fost retras de pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Local Pitești, care a avut loc joi, 8 februarie.
Citește și: Bugetul Piteștiului, aprobat fără votul opoziției. „Suntem pe drumul cel bun”
Motivul – care i-a fost adus la cunoștință primarului Cristian Gentea chiar în ședința plenului de către consilierul Sorin Apostoliceanu – este că acest buget nu a fost aprobat de Consiliul de Administrației al clubului.
Edilul-șef i-a cerut explicații imediat lui Dragoș Șerban, directorul clubului, aflat în sală. „Aveți ceva de spus? Că văd că parcă sunteți căzut din lună… Știți? Așa este?”
În fine, pentru aprobarea acestui proiect, consilierii piteșteni sunt convocați, din nou, vineri dimineață, într-o ședință de îndată. Asta după ce bugetul clubului va fi fost votat în Consiliul de Administrație.
0 Comentarii