BUG Mafia a oferit publicului de la UNTOLD o melodie din bătăile inimilor celor care au donat pentru sistemul medical românesc

de | 9.08.2022 10:42 | Actualitate, Economie

B.U.G. Mafia a făcut să fie auzite la UNTOLD, pe MainStage, bătăile de inimă ale celor care ţin în viaţă alte inimi. Înregistrările au fost ale Dăruitorilor care au trecut prin cabina Dăruieşte Viaţă de la festival şi şi-au ascultat inima cu ajutorul unui microfon special, scrie news.ro.

Citește și: Emil Boc a anunţat că în Cluj-Napoca au intrat, direct şi indirect, peste 50 de milioane de euro datorită Festivalului Untold

Activarea face parte din campania aniversară ”Dăruitorii”, o campanie care marchează 10 ani de activitate. Asociaţia a investit 43 de milioane de euro în sistemul medical românesc, fonduri strânse exclusiv din donaţii şi sponsorizări. În tot acest timp, Dăruieşte Viaţă a strâns peste 500.000 de Dăruitori – donatori, susţinători, Dăruitori de vizibilitate.

„A fost un gest de apreciere pentru ce fac ei. Este ceva special şi extraordinar. Dacă nu ne ajutăm între noi, alţii nu o fac. Suntem onoraţi că am fost invitaţi să participăm la ceea ce fac ei. Ne simţim foarte foarte special pentru că sunt o entitate diferită”, a declarat B.U.G. Mafia după concert, potrivit sursei citate.

Distribuie!

Articol scris de Bianca Solomon

Redactor- Jurnalul de Argeș, Pitești. Absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea din Pitești. Studentă la programul Master-Comunicare Organizațională, UPIT.

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.