Web Analytics
scris joi, 29.12.2022

Budeasa. Mai multe drumuri comunale și extinderea rețelei de canalizare, prin programul „Anghel Saligny”

Astăzi, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, primarul comunei Budeasa, Mihai Rachieru, a semnat documentele pentru două proiecte importante de investiții prin programul Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”!

Budeasa. Mai multe drumuri comunale și extinderea rețelei de canalizare, prin programul „Anghel Saligny”

Este vorba despre proiectul „Modernizare drumuri comunale în comuna Budeasa”, prin care se vor aduce la condiții europene șapte drumuri comunale, pe o lungime totală de 5351 m, prin care administrația locală obține de la Ministerul Dezvoltării suma de 8.913.530,16 lei.

Pe lângă modernizarea drumurilor, este inclusă și reabilitarea ori construcția mai multor poduri, podețe, pasaje sau punți pietonale în zona amintită.

Citește și Fostul ministru al Dezvoltării, Ion Ștefan, a ajuns la spital după un accident rutier

Cel de-al doilea proiect este „Extinderea rețelei de canalizare în satele Budeasa Mare, Rogojina, Gălășești, Calotești, Valea Mărului din comuna Budeasa”, prin care Primăria obține tot de la Ministerul Dezvoltării suma de 11.734.496,30 lei. Extinderea rețelei publice de canalizare se întinde pe o lungime de 10.753 m pe drumul județean DJ 703K, astfel: DJ703K: L = 5675 m; DC Ciobotea – Zărnești: L=1461 m; DC219A (Baza Nautică): L= 277 m; Aleea Florin Bădiceanu: L= 337 m; Aleea Moisari: L= 142 m; DC Stoenești – Valea Mărului (Aleea Stoenești): L = 1015 m; Aleea Cireșului: L = 426 m; DC Croitori – Gălășești (Aleea Croitori): L= 919 m; Aleea Iorgulești: L= 501 m.

Proiectul cuprinde extinderea rețelei de canalizare și se vor realiza următoarele obiective: rețea de canale colectoare, stații de pompare ape uzate, racorduri canalizare.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *