Web Analytics

Bratu şi-a titularizat nevasta pe un post păstrat cu dedicaţie

de | 15.03.2012 21:08 | Dezvăluiri

# Ultima lovitură înainte de demitere. Presimțind parcă iminența demiterii sale din funcția de inspector general, Gabriel Bratu a mai dat o ultimă lovitură la finele lui februarie, dar nu în interesul învățământului, ci în interesul personal. În doi timpi și trei mișcări, fostul „general” și-a titularizat nevasta la Școala Nr. 5 „Nicolae Iorga” din Pitești pe un post care nu a fost declarat niciodată titularizabil. Mai mult, când alte cadre didactice au încercat să-și găsească de lucru și au solicitat acele ore de chimie de la Școala Nr. 5, directorul instituției, profesorul Ilie Cristofor, le răspundea că postul este pentru doamna „general”, așa că ar fi bine să nu se mai intereseze atât de el. Luminița Bratu este profesor de chimie și era titular al Școlii Nr.4 din Pitești. Apoi a fost transferată în „interesul învățământului” la Mărăcineni, aproape de casă, pentru a fi înscăunată ca director de școală. Ultima manevră a „generalului” a avut o rețetă simplă: restrângere de activitate la Școala Nr. 4. Prin urmare, pentru că doamna director nu avea unde să se întoarcă în momentul în care își va pierde funcția, a fost identificat și dosit un post de chimie la Școala Nr.5, care a fost   scos la vedere doar atunci când s-a dat semnalul de la ISJ. Și ca democrația să fie salvată, în afară de dosarul de titularizare al Luminiței Bratu, a mai apărut în ultima fracțiune a ultimei secunde posibile un al doilea dosar. Doamna „general” a obţinut peste 70 de puncte, în timp ce contracandidata sa doar 28 de puncte, adică totul s-a întâmplat exact cum trebuia să se întâmple.

Directorul Școlii Nr.5 nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase: „Totul a fost legal”

Profesorul Ilie Cristofor, directorul Școlii Nr.5 „Nicolae Iorga” din Pitești, e convins că a procedat corect, iar orele de chimie au fost câștigate de Luminița Bratu în cel mai regulamentar mod cu putință. „Nu poate fi vorba aici de nereguli sau de favorizarea doamnei Bratu.  Începând cu data de 1 septembrie 2012 doamna profesor de chimie Ileana Pantilă se pensionează iar la finele lui februarie legea ne obliga să rezolvăm ocuparea acestui post. Orele au fost publicate pe site-ul Inspectoratului iar doamna Bratu și cealaltă solicitantă, o fostă directoare de la Liceul Dacia, și-au depus dosarele în ultima zi a perioadei care permitea acest lucru. Dosarul doamnei Bratu a fost declarat câștigător pentru că a fost cel mai bun. În afara celor două doamne nu s-a mai prezentat nimeni pentru acest post, deci nu se poate spune că alți candidați au fost trimiși la plimbare pentru a păstra orele doamnei Bratu”, a încercat să ne convingă cu voce tremurândă directorul Școlii Nr.5.

Precizări necesare

Chiar dacă orele de la Școala Nr.5 au fost publicate pe site-ul ISJ, așa cum spune directorul Cristofor, în buna tradiție a instituției cu pricina în perioada afișării aplicația nu a funcționat. O altă ciudățenie constă în aceea că ambele dosare au fost depuse în ultima zi după ce postul a fost ținut la sertar. Alți posibili candidați (de exemplu o profesoară de chimie de la Școala Nr.1) au renunțat să-și mai depună dosarul, după ce li s-a spus că orele au fost adjudecate în avans în contul Luminiței Bratu. Florin Silvestru

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii