Web Analytics
scris vineri, 06.08.2021

Brandul sportiv al județului, la ceas aniversar. LA MULȚI ANI, FC ARGEȘ!

Clubul FC Argeș sărbătorește 68 de ani de existență. Moment de sărbătoare pentru fotbalul argeşean. FC Argeş împlineşte astăzi 68 de ani de existenţă. Clubul a fost fondat în anul 1953 sub numele de Dinamo Piteşti, debutând în prima divizie în anul 1961. FC Argeș a fost una din echipele de vârf ale anilor ’70, reuşind să câştige două titluri de campioană în anii 1972 şi 1979.

Brandul sportiv al județului, la ceas aniversar. LA MULȚI ANI, FC ARGEȘ!

În cei 68 de ani de existenţă, echipa fanion a judeţului a trecut şi prin momente foarte grele, ajungându-se în 2009 la retrogradarea în Liga a II-a, după care a urmat desfiinţarea în urma scandalului de corupţie în care a fost implicat Cornel Penescu, finanţatorul de la acea vreme.

Cum a luat ființă clubul

Pe data de 6 august 1953, un ordin al Ministerului Afacerilor Interne consfinţea actul de naştere al echipei Dinamo Piteşti, numele fiind luat după sora mai mare din Bucureşti. În 1961, Dinamo Piteşti promova pe prima scenă fotbalistică, sub comanda antrenorilor Ştefan Vasile şi Tănase Dima. Trei dintre cei mai cunoscuţi componenţi ai lotului de-atunci, Ion Barbu, Florin Halagian şi Nicolae Dobrin, sunt personajele care au contribuit cel mai mult la performanţele de peste ani ale clubului de fotbal FC Argeş, înfiinţat în anul 1968, primul club de fotbal din ţară.

 

Citește și Pitești: ”O Șansă pentru Fiecare’’- proiect adresat persoanelor cu dizabilități

 

Două titluri de campioană

FC Argeş a fost una dintre echipele de top ale anilor ’70, reuşind să câştige două titluri de campioană în anii 1972 şi 1979. Echipa fanion a judeţului a fost retrogradată în 2009 în Liga a II-a, iar apoi a urmat desfiinţarea în urma unui scandal de corupţie în care a fost implicat Cornel Penescu, finanţatorul de la acea vreme.

2017, anul renașterii

Echipa a renăscut sub numele de SCM Piteşti, după care, în urma rezolvării unor formalităţi legale privind marca, şi-a luat numele de FC Argeş. În data de 15 iunie 2017, Consiliul Local Piteşti a aprobat în unanimitate alocarea sumei necesare pentru achiziţionarea brandului FC Argeş. Pe 17 iunie ANAF a acceptat oferta de cumpărare. Câteva zile mai târziu Primăria Pitești a transmis ultima siglă folosită, brandul şi palmaresul către SCM Piteşti, aceasta devenind oficial FC Argeş. După promovarea echipei în eşalonul secund al fotbalului românesc în sezonul 2016-2017, argeşenii au petrecut trei ani în liga secundă.

FC Argeş a reuşit promovarea in extremis în prima ligă la capătul sezonului 2019-2020, după ce Rapid a egalat-o pe Turris-Oltul Turnu Măgurele în al şaptelea minut al prelungirilor (1-1), scor la care teleormănenii au rămas în liga secundă, iar FC Argeş a promovat direct.

 

Citește și Transportau mai mult material lemnos decât justificau cu documente în Corbi și Nucșoara

 

A dat țării jucători de mare valoare

În cei 68 de ani de existenţă, FC Argeş s-a remarcat şi prin faptul că a dat fotbalului românesc jucători de mare valoare, Nicolae Dobrin fiind considerat de foarte mulţi cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor. În afară de Prinţul din Trivale, FC Argeş se poate mândri cu fotbalişti ca Adrian Mutu, Jean Barbu, Nicolae Dică, Bebe Barbu, Ilie Bărbulescu, Constantin Cârstea, Sebastian Iovănescu etc.

Singura echipă românească care a învins Real Madrid

FC Argeş este singura echipă din fotbalul românesc care a reuşit să învingă marele Real Madrid când acesta era condus de Santiago Bernabeu, cel mai cunoscut preşedinte din istoria grupării madrilene. FC Argeş se poate mândri cu antrenorii şi conducătorii pe care i-a avut de-a lungul timpului, regretatul Florin Halagian, câştigător al celor două titluri de campioană naţională, fiind cel mai de succes antrenor al grupării din Trivale.

Performanţele realizate de FC Argeş de-a lungul timpului nu ar fi fost posibile fără sprijinul şi priceperea conducătorilor, Puiu Rapaport, Bebe Barbu şi regretatul Constantin Stroe, fostul director general al Uzinei Dacia, fiind artizanii celor mai bune rezultate din istoria clubului.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită