Mircea Bărbuceanu, lect. univ. dr, în decursul activității pline de succese personale în cadrul Universității de Stat din Pitești, în mod indiscutabil a luptat permanent împotriva ilegalităților grave și foarte grave care s-au întâmplat acolo. Un grup de cititori ne atrage atenția însă că nu există un răspuns public, până acum, dacă furturile de milioane de euro, șantajele, salarizările ilegale etc, s-au întâmplat în realitate sau doar în mintea înfierbântată a lectorului universitar doctor Mircea Bărbuceanu. Așadar, vom publica cele mai importante articole care au apărut pe această temă de-a lungul anilor și așteptăm răspuns de la instituțiile implicate, începând de la Comisia de etică din UPIT și până la Ministerul Educației Naționale sau cum s-o mai fi numit acesta.

„Gheorghe Barbu s-a aşezat cu o nesimţire ce a uimit asistenţa pe locul rezervat rectorului ce urma să fie confirmat”

Într-o informare trimisă membrilor de sindicat pe 10 martie 2012, Mircea Bărbuceanu descrie momentele mai mult sau mai puțin tensionate de la ședința festivă a Senatului UPIT prin care Ionel Didea era confirmat în funcția de rector, luându-i locul lui Gheorghe Barbu. Iată mai jos cele mai relevante fragmente din informarea trimisă colegilor săi de către liderul de sindicat Mircea Bărbuceanu.

„Evenimentul a adus în sală peste 30 de ziariști. Era mai ceva ca la conferințele de la Cotroceni, ceea ce a arătat enormul interes pentru acest eveniment. Unii pozau, unii filmau, alții scriau deja articole în direct… La personalitățile din sală și furnicarul de reporteri și ziariști am simțit, pentru prima dată, la adevărată valoare, marea schimbare din Universitate. Abia acum am simțit însă cu adevărat și marea responsabilitate ce ne revine, în fața întregii comunități argeșene, aceea de a readuce Universitatea din Pitești la cota de respect cerută unei instituții de învățământ superior cu o tradiție de 50 de ani (împlinită în chiar acest an…), terfelită în ultimii 16, transformată într-un viespar de Axinți și Otobîci de către Gheorghe Barbu…”, scrie Mircea Bărbuceanu.
Tot liderul SLUP critică discursul fostului rector Gheorghe Barbu, despre care spune că „nu ne-a dezamăgit nici de această ultima dată! Într-un discurs fluviu, de multe minute, s-a plâns tuturor de nenorocirile pe care le-a avut el – săracul! – de îndurat atâția ani, din partea dușmanilor… Întregul său discurs a fost PE-NI-BIL! Dar, din păcate, trebuie să va spunem că penibilul acestui discurs a fost anunțat de un fapt și mai penibil cu care a început ședința festivă. Prezidiul cuprindea 4 scaune. La început, după ce oaspeții s-au așezat, Președintele Senatului, dl. profesor Brînzea, a invitat mai întâi, pe unul din scaunele din mijloc, pe dl. Berezovski. Imediat, pe cel de-al doilea scaun din mijloc, rezervat rectorului ce urma să fie confirmat, cu o nesimțire care a uimit întreagă asistență, s-a așezat Gheorghe Barbu!!! Aceasta în condițiile în care dl. profesor Didea era în picioare, lângă scaun! Atât Președintele Senatului, cât și noul rector, s-au uitat circa 1 minut la Gheorghe Barbu semnificativ, așteptând că acesta să se simtă… Nu s-a întâmplat așa ceva, așa că, până la urmă, noul rector a fost nevoit să-i solicite explicit, cu eleganţă, să-i permită să se așeze pe scaunul său… Cu o grimasă urîtă, Gheorghe Barbu s-a sculat și s-a dus pe scaunul lui, din margine…”

„Gheorghe Barbu l-a întrerupt pe preafericitul Calinic”

Mircea Bărbuceanu mai precizează în informarea din 10 martie 2012 că „Penibilul lui Gheorghe Barbu a continuat însă și după discursul său. Astfel, dl. profesor Brinzea i-a dat cuvântul preafericitului Calinic. După ce Barbu terminase discursul spunând cu… tristețe și voce tremurată că «cele mai fericite clipe din viața unui rector sunt preluarea și predarea mandatului», preafericitul, în chiar preambulul discursului sau a spus că se îndoiește de sinceritatea lui Gheorghe Barbu și i-a cerut, mai în glumă, mai în serios, să mărturisească, având grijă că la o minciună se poate dărâma tavanul… Spre marea uimire a tuturor celor prezenți, Gheorghe Barbu – cu inteligența și nesimțirea care îl caracterizează – nu a sesizat ironia fină și l-a întrerupt pe preafericitul Calinic, arătându-ne în mai mult de 3 minute de discurs furibund cum este făcută Universitatea, că tavanul nu se poate dărâma! „Serios, a spus acesta, este proiectat să reziste la un cutremur de gradul 9!” Ne uităm consternați la acest individ care ne-a nenorocit ani la rând, întrebându-ne cum putea să nu fie conștient niciun moment de penibilul în care târa și acum, în al 12-lea ceas, Universitatea… Preafericitul însuși a evitat momentul rușinos și, înainte de a-și continua discursul, i-a sugerat cu același zâmbet pe buze lui Gheorghe Barbu că, dacă va simți apăsări sufletești, să vină la dânsul, la spovedanie… Spre norocul nostru și bucuria noastră, până la sfârșit, Gheorghe Barbu nu a mai intervenit, ci a stat pe locul lui, clipind nervos din ochi…”