Web Analytics
scris miercuri, 17.01.2024

Bolnavi şi… bolnavi. Trista actualitate românească

O constatare amară la 34 de ani de la evenimentele din decembrie 1989 și la 30 de ani de când, în ianuarie 1994, am intrat în lumea presei: numărul românilor nostalgici după comunism este în creștere! Mă apasă adesea un sentiment al zădărniciei când văd și simt că România este în totală derivă, că aproape nimic nu se schimbă, iar pas cu pas ne îndreptăm din rău în mai rău. Nu avem azi o țară ca afară, ci un Las Fierbinți de râsu’-plânsu’, care s-a întins pe toată țara precum pata de vin roșu pe o față de masă. Ceea ce nu prea știu românii, dar pe mine mă sperie, este că în privința comunismului istoria de multe ori se repetă. Îngrijorător e că nivelul învățământului este în cădere liberă, iar în privința sănătății nației sunt mari probleme.

Bolnavi şi… bolnavi. Trista actualitate românească

# Dragi conaționali, știți ce sunt Testele PISA? Din trei în trei ani, OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) măsoară pe bune performanța elevilor de 15 ani din întreaga lume, în domeniile matematică, lecturi și științele naturii. La 5 decembrie acestea au fost făcute publice, iar România este în clasamentul european penultima, urmată doar de Bulgaria. Aceste teste arată că 44% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional, adică ei nu înțeleg ceea ce citesc! Într-un clasament mondial, rezultate extrem de bune au avut Singapore, Japonia și Coreea de Sud.

# Vom avea în viitorii ani mari probleme cu scăderea numărului de medici și asistenți medicali din rural și din urban. Pe de altă parte, în 2023, Ministerul Sănătății a comunicat o epidemie de rujeolă, după cea din 2016, când am avut 60 de copii decedați. Majoritatea erau nevaccinați. De ce? Pentru că avem un curent antivaccinist ce s-a extins de la Covid la toate bolile pentru care se practică de multe decenii programul național de vaccinare. La cum se prezintă la acest moment în mentalul colectiv problema „nefastă” a vaccinării, ferească Dumnezeu de alte pandemii!
Dr. Viorel Pătraşcu

Citește și Bolnavi şi… bolnavi. Asta epidemie: Manelizarea României

Citește și Bolnavi şi… bolnavi. Pipiterapia, pandemia şi prostia

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită