Fără nicio tentă peiorativă, țărăncilor vârstnice eu le spun babe. Majoritatea celor ajunse la 75-80 de ani sunt neșcolite, sincere, bisericoase și, ce mă uimește la ele, nu se tem de moarte. Mi-s dragi încă de acum cinci decenii, când mi-am făcut apostolatul la țară. Îmi aduceau 5-6 ouă „care n-au fost sub cloșcă”, vreo dură de unt „neprefăcut” și mi se adresau cu „săru’ mâna”. Așa cum erau cele de altădată sunt din ce în ce mai rare. Și în rural, lumea, datinile și caracterele s-au schimbat. Din păcate, din rău în mai rău.
Are 81 de ani, este de loc dintr-un sat „unde moșii au cam murit și au rămas numai câteva babe care, ca și mine, se sprijină într-un toiag”.
„Am pensie mică de la CAP, că nu m-a pontat corect niște brigadieri de pe vremuri. Varicele s-au încolăcit pe sub piele ca niște șerpi. Moșu’ și un băiat au murit, o fată e divorțată, alta are un bărbat ce o bate și pe ea, și pe mine. Ca să nu mă vorbească lumea că sunt puturoasă, muncesc în draci, chiar dacă mă doare rău șalele. Singură am pus în grădină 70 de răsaduri de roșii, doi saci de cartofi, castraveți, mărar, pătrunjel și leuștean. Am 15 găini, nimeni nu mă ajută, dar fetele și nepoții îmi cer bani și de-ale gurii. Seara nu mă culc fără să citesc din Biblia ce stă pe un scaun de lângă pat.
Ce mă sfătuiți? Aș vrea să plec împreună cu alte două babe într-un pelerinaj la câteva biserici din Dobrogea. Este indicat? Atunci, când vin la control, o să vă aduc o cruciuliță care să vă poarte noroc.”
Dr. Viorel Pătraşcu
Citește și Bolnavi şi… bolnavi. Aşa-i românul: descurcăreţ!
Citește și Bolnavi şi… bolnavi. Mergi la cabinet, nu te lua după net
0 Comentarii