Web Analytics
scris miercuri, 23.04.2025

Bolnavi şi… bolnavi. Dezlegare la ţuică

Văzându-i cum au intrat pâș-pâș în cabinet, chiar dacă nu se țineau de mână, mi-am amintit de versurile lui Ion Minulescu: „Un bătrân și o bătrână,/ Două jucării stricate,/ Merg ținându-se de mână”. Sunt soț și soție, au statura unor preșcolari, iar ce-i mai ciudat este că seamănă de parcă ar fi frați. El are 85 de ani, soția – 82 de ani, fiind căsătoriți de șase decenii.

Bolnavi şi… bolnavi. Dezlegare la ţuică

Locuiesc în rural, într-o casă mică din chirpici, au pensii de foști „salaori” la CAP, ca hrană le ajung câțiva „dumicați” pe zi, iar de acasă spre oraș au venit înfofoliți în flanele de corp, pulovere și jachete, deși afară nu era gerul Bobotezei de pe vremuri.
Doar el este bolnav, având fel de fel de beteșuguri ale bătrâneții. Grijulie și mai vioaie la minte, ea doar îl însoțește, mai ales pentru că-i cam surd și s-ar putea să nu prea înțeleagă ce-i recomandă „domnu’ medic”. L-am rugat să-mi spună ce probleme are.
„Iau 16 feluri de pastile pe zi. Ba pentru una, ba pentru alta. Cred că din cauza amestecului lor în burta mea, mi-a apărut pe piele un fel de pete, de parcă aș fi urzicat. De ani de zile n-am pus pic de alcool pe limbă și n-am mâncat și io măcar o sarma. Așa mi-a zis toți doctorii: regim și iar regim.”

Nu fac parte din corpul medical care se ține numai de buchea cărții și a tratatelor de mii de pagini când este vorba de longevivi care nu mai au mult de trăit. Nu i-am sugerat să renunțe nici măcar la o tabletă. Dar l-am asigurat că îi dau dezlegare la câte o țuică mică și câteva sarmale, de Paște și de Crăciun. Ambilor le-au dat lacrimile și mi-au spus: „Bogdaproste!”
Dr. Viorel Pătraşcu

Citește și Bolnavi şi… bolnavi. „Nu la cabinete, la sapă şi la munca de jos cu voi!”

Citește și Bolnavi şi… bolnavi. Amintiri din „Epoca de Aur”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Investiţii de milioane la Lereşti

Recent declarată stațiune turistică, localitatea Lerești beneficiază de o expansiune nemaiîntâlnită a domeniilor turistic, economic și...