În ianuarie 2025 s-au împlinit 31 de ani de când am apărut din senin în publicistica argeșeană. Până în 1994, mii de argeșeni mă știuseră doar ca medic. Iar în ianuarie 2024, la Fundația „Ilfoveanu”, în fața câtorva zeci de ziariști, oameni din televiziunile locale, medici și prieteni, domnul Sorin Stanciu, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, mi-a conferit medalia emisă de această uniune la împlinirea vârstei de 100 de ani (1919-2019). Pe medalia ce are culoarea aurului se poate citi: „Împreună scriem istoria clipei!”.
De-a lungul anilor am fost permanent prezent în presă în cotidianul „Argeșul”, iar apoi în săptămânalul „Jurnal de Argeș”, semnând de peste 2.500 de ori tabletele dulci-amare de la rubrica „Bolnavi și… bolnavi”. Am avut semnale că au fost citite cu mare interes tabletele în care am rememorat amintiri despre cazuri din anii de studenție, iar mai apoi dintr-o carieră întinsă pe cinci decenii.
… August 1976. Eram medic la Dispensarul Comunal Cornățel din comuna Buzoești, situată la mică distanță de orașul Costești. Alături de prietena mea de la acea vreme am plecat pentru o vacanță de câteva zile la Mamaia, când plaja de aici era o minune. Absolut întâmplător, ne-am întins prosoapele pe nisipul fin lângă o familie de tineri din RFG: soț, soție, o fată și un băiat la vârsta pubertății. Știind limba germană, pentru că se născuse în Brașov, prietena mea, inevitabil, a intrat în discuții cu ei.
Puștiul înota bine și nu ieșea cu orele din mare. A doua zi, părinții lui s-au plâns că a rămas în camera de hotel pentru că îl durea cumplit o ureche. M-au rugat să-l consult și să le indic un tratament. Otita acută a fost un diagnostic ușor de stabilit. La farmacie n-am găsit picăturile ce se foloseau într-o asemenea situație, dar mi-a venit o idee salvatoare. Am cerut o cutie cu supozitoare „Hemorzon”, folosite de cei care au hemoroizi. Cu o lamă am tăiat pe lung un supozitor în patru, iar sub privirile spăimoase ale tatălui, de două ori pe zi, am introdus în conductul auditiv al pacientului câte un fragment. Știind bine compoziția, nu am riscat nimic. După două zile, rezultatul a fost miraculos, iar de la familia fericită am primit o sticlă de whisky pe care au cumpărat-o de la un shop. Au rămas surprinși când le-am spus că nu știam gustul acestei băuturi.
Dr. Viorel Pătraşcu
Citește și Bolnavi şi… bolnavi. D’ale deranjaţilor la mansardă
Citește și Bolnavi şi… bolnavi. De la tristeţe la haz de necaz
0 Comentarii