
Are 75 de ani, dar prin nimic nu-și trădează vârsta. S-a născut și a trăit toată viața la țară. Dar n-a muncit nici la CAP, nici nu a făcut naveta la uzina de la Colibași sau la vreo fabrică de confecții din Pitești. Din tinerețe până la vârsta când s-a pensionat a fost moașă la un dispensar rural. Nu contează pentru ce acuze dermatologice a venit la noi. Inevitabil mi-am reamintit de începutul meu în carieră. Pentru că nu se dădeau examene de secundariat (rezidențiat) am fost nevoit să stau șapte ani la țară, timp în care am lucrat cu două moașe.
Acolo m-am confruntat cu niște urgențe: în toiul nopții, pe la 5-6 dimineața, toată ziua, pe ploaie, ninsoare viscolită și polei. Dar în toți acei ani cel mai frică mi-a fost de nașteri, în situația când în studenție doar văzusem cum nasc femeile, dar niciodată nu rezolvasem singur problema asta, de la începutul travaliului până la final, când țipa noul născut. În primii trei ani, așa cum au pățit și alții din generația de atunci, m-a salvat o moașă ce avea 23 de ani. Vârsta reală, nu vechime. La o naștere stăteam lângă ea, era foarte curajoasă și pricepută, iar eu îi ascultam sfaturile de parcă era medic primar.
Cea de-a doua mi-a făcut multe zile fripte. Parcă o văd: o grasă în vârstă de 55 de ani, cu un mers ca de rață leșească, încuiată rău la mansardă, obraznică, mincinoasă, cu o fizionomie și parșivenie precum codoașele de la bordelurile de odinioară. Nu era doar față de mine complet insubordonată. Nu-i păsa de primarul comunei, de șeful de post de la Miliție sau de cei de la Sanepid. Marea majoritate a nașterilor se petrec noaptea. Era chemată de consătence, dar făcea pe dracul în patru să nu le trimită la maternitatea din orașul apropiat, ci să le asiste ea la domiciliu, mie raportându-mi că „a fost o naștere precipitată”. Într-o zi, când m-a enervat la culme, am întrebat-o cine a fost Napoleon. „A fost un rege. Cred că a murit. Când? Cam înainte de 23 August 1944!”. Această femeie nu putea să priceapă ce este un miligram și câte miligrame are gramul!
Dr. Viorel Pătraşcu
Citește și Bolnavi şi… bolnavi. 250.000 de pacienţi!
Citește și Bolnavi şi… bolnavi. Poveştile longevivilor



0 Comentarii