Web Analytics
scris miercuri, 12.06.2024

Bolnavi şi… bolnavi. „Ce mai e nou prin sat? Ce să fie, ne-a băgat curent în cimitir”

Am depășit de mult obsedantele două decenii de după Ultimul Război Mondial. Am depășit și cele trei decenii trecute după decembrie ‘89. Dar, din păcate, viața de zi cu zi a românilor, care s-au născut și trăiesc în rural, a devenit din ce în ce mai grea, îndeosebi în comune din Moldova, Oltenia și Dobrogea.

Bolnavi şi… bolnavi. „Ce mai e nou prin sat? Ce să fie, ne-a băgat curent în cimitir”

Știu asta nu numai pentru că sunt un om informat despre ce se întâmplă în toată țara, ci și pentru că, prin natura profesiei, vin anual în contact nemijlocit cu mii de pacienți. Le ascult păsurile de tot felul, îi văd cum sunt îmbrăcați, încălțați, cum stau cu consumul de apă, săpun și pastă de dinți. Dacă mai adaug credulitatea proverbială, memoria ca un șvaițer, nostalgia după „epoca de aur”, multiplele comorbidități și faptul că din pensile lor amărâte dau banii pe medicamente cărora li se face publicitate la TV, trag linie și, invariabil, rezultatul este: jalnic!

… „Am 74 de ani, nu mai sunt țapănă ca pe vremea lu’ nea Nicu, da’ nici nu mă dau bătută și fac toată ziua fel și fel de trebi. La CAP am avut 29 de ani de muncă, m-au mai păcălit niște brigadieri care ne ponta, da’, Tanda peste Manda, era bine. Ce pensie am? Aproape doișpe milioane din ăia vechi.
Carte n-am, cu bărbat curvar m-am pricopsit. Ca normă, eu am avut ani de zile 60 de vaci. Le căram bălegaru’, le țesălam, le făceam frumoase și după aia le duceam la montă ca să le lase borțoase un taure pe care-l chema Vasile. Avea 800 de kile și un cârlig în nas, ca să nu mă împungă. Odată mi-a ieșit puroi pe palme fincă m-am brodit în sânge cu vacile.
Ce mai e nou prin sat? Ce să fie, ne-a băgat curent în cimitir.”

Dr. Viorel Pătraşcu

Citește și Bolnavi şi… bolnavi. O „peştoaică” şi un „peştoi”

Citește și Bolnavi şi… bolnavi. „România se poate vindeca prin educaţie”. Poveşti!

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită