În ultimele două-trei decenii, numărul cazurilor de cancere cutanate a crescut exponențial. S-a ajuns în situația că nu-i zi în care la cabinetul unde profesez să nu văd un caz de precancer sau de cancer cutanat. Leziunile etichetate precancere, după un număr de ani, se pot transforna în cancere, dar acest lucru nu este obligatoriu. Depinde întotdeauna de mulți factori. Certitudinea o dă efectuarea unei biopsii.
Când aud cuvintele cancer și biopsie, românii se sperie mai mult decât de orice alte boli și investigații din patologia umană. Evit întotdeauna să le spun bolnavilor adevărul, știind că o asemenea veste este o traumă psihică uneori mai dăunătoare decât boala în sine. Dar pe aparținători îi informez și îi sfătuiesc să se roage la Cel de Sus ca diagnosticul meu să nu se confirme. Am rezolvat de-a lungul anilor sute de cancere cutanate, dar cei în cauză habar n-au avut despre ce suferință a fost vorba. Niciodată nu m-am hazardat să tratez melanoame maligne, îndrumându-i pe bolnavi la clinici universitare din București.
Expertiza dată de un doctorat în oncologie cutanată, dar și câteva decenii de carieră îmi permit să afirm că la acest moment, în România, mai ales în rural, cei trecuți de vârsta de 60 de ani au, în proporție de 70%, cel puțin un precancer sau un cancer cutanat, diagnosticate sau nu. Factorul de risc numărul unu fiind soarele, îmi intră adeseori în cabinet țărani bătrâni, care, îndeosebi pe față, prin numărul mare de leziuni – mici tumori sau cruste negricioase – îi fac să semene cu bibilicile.
La congresul Societății Române de Dermatologie de acum câțiva ani, a fost prezentat cazul unui bolnav în vârstă de 70 de ani care avea pe toracele posterior 115 cancere de piele! Record, cel puțin național. Trăia cu ele bine-mersi, pentru că refuza să facă tot atâtea intervenții chirurgicale.
Dr. Viorel Pătraşcu
Citește și Bolnavi şi… bolnavi. Scrisori nepierdute
0 Comentarii