Web Analytics
scris miercuri, 17.04.2024

Bogdan Vişan, şeful Centrului de copii şi juniori de la FC Argeş: „Mai avem câţiva copii de la Under 17, care o să fie în angrenajul echipei mari cât de curând”

Întrebat despre debutul juniorului Alexandru Dinoci la echipa mare, despre puștii care fac față la prima reprezentativă a clubului și despre perspectivele din viitorul apropiat, Bogdan Vișan, antrenorul coordonator al Centrului de copii și juniori de la FC Argeș, ne-a declarat: „Pentru mine nu este nicio surpriză convocarea la echipa mare, pentru că Alexandru Dinoci este monitorizat de doi ani. Este monitorizat de noi, de la Centrul de copii și juniori, cu toate fișele, cu tot ce trebuie. Este până la urmă printre jucătorii remarcați și în anul competițional 2022 și în anul competițional 2023, cu evoluții constante bune. Așa s-a întâmplat și cu Dinoci, și cu Gino Oprescu, și cu Mircea Adelin, și cu Stoica. Repet, nu este o surpriză, pentru că l-am văzut weekend de weekend, i-am văzut evoluțiile. Este un copil în care am avut mare încredere și tocmai de aceea l-am și propus pentru echipa mare.

Bogdan Vişan, şeful Centrului de copii şi juniori de la FC Argeş: „Mai avem câţiva copii de la Under 17, care o să fie în angrenajul echipei mari cât de curând”

Din punctul meu de vedere, echipa mare are numai de câștigat prin promovarea acestor tineri. De ce? Pentru că vin cu dorință mare de afirmare atât din punct de vedere sportiv, fiind jucători tineri, cât și din punct de vedere al clubului, pentru că sunt copii crescuți aici, la noi, în județ. Sunt crescuți în spiritul alb-violet și asta este un motiv în plus ca ei să aibă ambiție și să aibă dăruire când joacă pentru echipa mare. Una este când aduci un jucător crescut în propria pepinieră, care a crescut în spiritul nostru alb-violet, și alta e când aduci din altă parte, care este crescut în alt spirit și care nu simte ceva pentru clubul respectiv și așa mai departe.
Vreau să mai spun că o să mai avem în viitorul apropiat copii propuși pentru echipa mare, copii cu niște evoluții foarte bune. Sunt câțiva copii de la Under 17, care din punctul meu de vedere o să fie în angrenajul echipei mari cât de curând, copii cu real talent și cu viitor foarte frumos. Grupa aceasta de Under 17 a fost la un pas de calificare în semifinale la Elită, în play-off, în primele patru din țară. Am bătut ultima etapă la FCSB și Rapidul s-a încurcat și mai trebuia să se încurce Farul, dar au avut un meci mult mai accesibil… Noi am jucat cu liderul, am reușit să învingem, 1-0, un meci foarte greu, dar cu un pic de noroc aveam șansa, dacă eram mai atenți, să jucăm o semifinală”.

Citește și Bernadette Szocs a urcat pe locul 8 în topul celor mai bune jucătoare de tenis de masă din lume

Citește și România s-a calificat în premieră la turneul final de Tenis al Billie Jean King Cup. Ana Bogdan şi Jaqueline Cristian le-au învins cu 3-2 pe ucrainence

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită