Web Analytics

Bogdan Stoica, director executiv FC Argeş: ”Vom relua pregătirea pe 25 mai, în condiţiile impuse de lege”

de | 21.05.2020 13:19 | Sport

# Când se va relua pregătirea la FC Argeș și în ce condiții?
– Pregătirea se va relua pe 25 mai și în condițiile impuse de protocolul pe care urmează să-l primim de la Federația Română de Fotbal.
# Despre ce ar fi vorba în acest protocol?
– Este un protocol la care încă se lucrează. Ni s-a dat un protocol provizoriu… Am vorbit cu secretarul general adjunct Bodescu și mi s-a spus că vom primi protocolul final cât de curând.
# Cam care ar fi măsurile luate în privința antrenamentelor?
– Până pe data de 1 iunie se vor face antrenamente numai în grupuri de câte patru persoane, grupurile vor fi aceleași pe toată durata cantonamentului acesta de 14 zile, adică nu poți să schimbi pe nimeni din grup, în camere se vor sta câte doi și nu se vor schimba și vom lucra în aceleași grupuri tot timpul.

„Înainte de a intra în cantonament se va face o testare Covid-19, iar la ieșire se va face încă o testare”

# Despre ce cantonament este vorba?
– Cantonamentul este ca și până acum, la hotel Ambiance, și antrenamente la Stadionul „Nicolae Dobrin”. Nimeni nu va intra în baza de pregătire cu excepția staff-ului tehnic și jucătorilor. Toți cei care vor fi cantonați la hotel vor putea intra în baza de antrenament. Înainte de a intra în cantonament se va face o testare pentru virusul Covid-19, apoi se va intra în cantonament, iar la ieșirea din cantonament se va face încă o testare.
# Acestea ar fi condițiile până la 1 iunie…
– Da. Apoi așteptăm noi hotărâri la nivel național.
# Vorbim numai despre echipa mare…
– Da, pentru că la tot ce înseamnă echipele de juniori treaba este încheiată. Se așteaptă o dată pentru noile campionate.
# Cum comentați acest sistem de play-off în care va juca FC Argeș?
– Eu spun că asta ne-am dorit și că este un lucru foarte bun. Federația Română de Fotbal a luat cea mai bună decizie, datorită faptului că aceste prime șase echipe din clasament sunt echipele care și-au depus dosarul de licențiere. Era normal ca ele să dispute un minicampionat.

„Se va rămâne în șomaj tehnic până când se va începe pregătirea”

# Ce ne puteți spune despre salarii? Revin la normal sau se continuă în șomaj tehnic până la 1 iunie?
– Se va rămâne în șomaj tehnic până când se va începe pregătirea efectivă. Jucătorii, când vor reveni la antrenamente, vor avea salariile normale, în funcție de contractul fiecăruia. Toată lumea va avea aceeași situație și mă refer la jucători, staff tehnic și staff administrativ. Bineînțeles că vorbim de cei care sunt în șomaj tehnic!
# Cum vedeți acest minicampionat despre care ați vorbit fără spectatori? E un avantaj, sau un dezavantaj pentru FC Argeș?
– O să fie un campionat destul de strâns, având în vedere că vorbim despre primele șase echipe. Asta înseamnă că toate aceste echipe sunt de valoare, dar pentru jucători și pentru toată lumea părerea mea este aceea că poți să salvezi un campionat în cinci meciuri. Lucrurile care nu au fost bune pe tot parcursul campionatului se uită, dacă în aceste cinci meciuri reușim să promovăm.

„Sunt şanse foarte mari de promovare, pentru că suntem la un punct de locul doi promovabil şi la şase puncte de locul întâi”

# Credeți că va influența în vreun fel faptul că la aceste meciuri nu vom avea spectatori?
– Cred că da. Clubul nostru va juca două meciuri acasă și trei meciuri în deplasare. Așa s-a hotărât. Primele trei echipe joacă trei meciuri acasă și două în deplasare, iar locurile patru, cinci și șase joacă invers, două acasă și trei în deplasare.
# Cu cine joacă FC Argeș acasă?
– Încă nu s-a stabilit. O să fie o tragere la sorți, în urma căreia o să fim informați de către Federația Română de Fotbal. O să fie destul de greu, pentru că orice echipă care are suporteri are un avantaj mare cu suporteri în tribună.
# Ce șanse de promovare are FC Argeș în aceste condiții?
– Șanse au toate cele șase echipe. FC Argeș are șanse foarte mari având în vedere că suntem la un punct de locul doi promovabil și la șase puncte de locul întâi. Sunt cinci meciuri și clasamentul este foarte strâns, mai ales acum, cu înjumătățirea punctelor. Adică ai șanse în momentul de față să ajungi și pe primul loc, nu numai pe locul doi sau locul trei, care duce la baraj.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii