Web Analytics

Bogdan Ivan, PRO România: „Nu a fost asigurat dreptul la educație pentru jumătate dintre elevi”

de | 20.05.2020 13:45 | Actualitate, Politica si Administratie

Parlamentarii din PRO România și PSD au depus miercuri, 20 mai, o moțiune simplă îndreptată împotriva ministrului Educației, Monica Anisie, intitulată „Pas cu pas am ajuns în colaps educațional – PNL a creat România NeEducată”. Reprezentanții Pro România spun că documentul prezintă în detaliu situațiile care au compromis dreptul la educație pentru mulți elevi din România, în perioada crizei provocată de coronavirus. „Constituția zice că învățământul este gratuit în România. Această criză ne-a dovedit că nu e. Pentru jumătate dintre elevi nu a fost asigurat dreptul la educație, pe fondul lipsei infrastructurii, în contextul în care bugetul alocat pentru Educație și Cercetare, anul acesta, este de 3,4% din PIB, iar implementarea programului care trebuia să asigure tuturor elevilor accesul la tehnologie a rămas o nebuloasă. Vă amintiți că la preluarea mandatului s-a spus că n-am avea ce face cu un buget de 6% din PIB pentru Educație? Iată la ce s-a ajuns!”, spune liderul PRO România Argeș, Bogdan Ivan, într-un comunicat de presă.

PRO România taxează activitatea ministrului Educației și Cercetării, de la preluarea mandatului. „Este șocant cât de neprofesionist a fost condus în ultimele două luni învățământul românesc. În această situația de criză, un adevărat ministru al Educației și-ar fi scos în evidență abilitățile de leader și competențele de manager. N-a fost cazul! Am văzut bâlbâieli, răzgândeli neargumentate, declarații contradictorii ale tuturor reprezentanților guvernamentali, lipsă de înțelegere a riscurilor sistemului și o totală lipsă de viziune”, explică liderul PRO România Argeș, Bogdan Ivan.

Aleșii opoziției o acuză pe Monica Anisie de modul în care a gestionat situația din învățământul românesc în contextul pandemiei de coronavirus

„Doamnă ministru, mai avem nevoie de profesori? Până mai ieri nu se știa când se va da concursul pentru titularizare pentru că nu v-ați gândit ce vor face miile de absolvenți care s-au pregătit pentru concursul de titularizare și pentru definitivare în învățământ. Vor reuși să-și găsească aici, în România, locul de muncă pentru care s-au pregătit? Sau vor fi nevoiți să plece în străinătate, ca mulți alți români, să îngroașe rândurile experților pe care România i-a exportat în ultimii ani? Vorbim de mii de absolvenți, viitori profesori, care nu au putut face nicio predicție pentru viitorul lor profesional. Adevărul este, doamnă ministru, că ați reușit să bulversați toți actorii sistemului de învățământ: elevi, părinți și profesori!”, au sancționat inițiatorii. PRO România reamintește faptul că opoziția a venit cu măsuri concrete pentru combaterea efectelor coronacrizei, încă de la începutul lunii martie. Soluțiile prezentate de inițiatorii moțiunii au fost întotdeauna bazate pe prevenție și construcție, nu pe reduceri de venituri sau personal, așa cum a intenționat Guvernul PNL”, transmite PRO România Argeș.

Principalele nereguli pe care le se semnalizează inițiatorii moțiunii:

„Nu au fost comunicate în timp util scenariile și măsurile avute în vedere de minister, în contextul pandemiei de coronavirus; Nu au fost comunicate nici măcar acum variantele de metodologii pentru examenele din anii terminali; Nu au fost comunicate în timp util procedurile pentru concursurile de titularizare și definitivat; Nu au fost comunicate graficul și modalitatea în care se vor da probele de aptitudini pentru admiterea în unitățile de învățământ vocațional; Nu au fost comunicate posibile scenarii pentru încheierea anului școlar; Nu a fost elaborată o procedură de lucru la domiciliu pentru cadrele didactice, pentru personalul didactic auxiliar, pentru directori, inspectori școlari și pentru personalul nedidactic. Nu a fost implementat și actualizat programul Euro 200, astfel încât toți elevii să aibă la dispoziție un computer, laptop sau tabletă pentru continuarea studiilor. Nu a existat niciun fel de coerență cu privire la stabilirea unui calendar pentru începutul de an școlar, nici pentru grădinițe și nici pentru școli”, se mai arată în comunicatul transmis de PRO România Argeș.

Articol scris de Mari Tudor

Distribuie!

0 Comentarii