Obligația nescrisă ca toți elevii să fie trecuți clasa și subiectele tot mai ridicole de la bacalaureat fac ca loazele să ajungă la facultăți – care depind de atragerea studenților (UE zice că ar fi și prea puțini). Loaze ajung și la București, dar la facultățile precum cele din Pitești ar fi chiar 80% – spun profesorii care se chinuie cu ei.
Cel mai evident și mai dureros e în domenii precum Electronică, Autovehicule, Matematică etc., unde ai crede că e rigoare, dar tocmai acolo distanța se măsoară mai nou în litri, gradul, calul-putere și Wattul sunt tot același lucru, triunghiul are diagonală, pătratul are diametru, rază, fețe etc. Așa ar fi studenții din anul I, de aceea nici nu pot fi instruiți la nivel superior. Și totuși sunt trecuți, de nevoie, și li se dau și diplome.
(ELECTRO-CUTARE)

Distribuie!
Ilie Năstase, omagiat la Turneul Campionilor, alături de zece lideri ai tenisului mondial
Ilie Năstase, în vârstă de 80 de ani, a fost omagiat duminică, la Torino, în cadrul unei ceremonii organizate cu […] Citește!
Bulgaria oprește transferurile de arme și ajutorul financiar către Ucraina, motivând că nu mai are bani
Prim-ministrul bulgar Rumen Radev a anunțat că Bulgaria nu dispune de capacitatea financiară necesară pentru a sprijini Ucraina din cauza […] Citește!
Scandal la examenul de Rezidențiat din Timișoara: Patru candidați, prinși cu dispozitive de comunicare. Trei au fost reținuți de polițiști
Examenul național de Rezidențiat, organizat duminică, 15 noiembrie 2026, la Timișoara, a fost marcat de un incident grav. Patru candidați […] Citește!
Spania declară urgență migratorie: Peste 9.000 de persoane au ajuns în Insulele Canare, iar un nou val de sosiri bate recordurile
Spania se confruntă cu o nouă creștere puternică a numărului de migranți care ajung pe mare în Insulele Canare. Autoritățile […] Citește!
Schimbare majoră pentru medicii din România: Toate posturile vacante din spitale vor apărea online
Ministerul Sănătății pregătește o platformă online prin care medicii vor putea afla, într-un singur loc, ce spitale din România fac […] Citește!
Tragedie la un târg din Giurgiu: Un copil de 9 ani a rămas fără două degete după ce o petardă i-a explodat în mână
Un copil de numai nouă ani a fost grav rănit după ce o petardă puternică i-a explodat în mână, în […] Citește!
Echipaj de ambulanță agresat în Bacău. O asistentă a fost lovită la cap, iar un ambulanțier, rănit
Un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bacău a fost agresat sâmbătă, 14 noiembrie, în orașul Dărmănești, în timp ce […] Citește!
Estonia închide granița cu Rusia de la 1 decembrie. Decizie drastică după o presupusă operațiune de sabotaj a serviciilor secrete rusești
Tensiunile dintre Estonia și Rusia au escaladat după o presupusă tentativă de sabotaj asupra unei companii din industria de apărare, […] Citește!
Tulcea: Patru avertizări RO-Alert pentru drone, în mai puțin de 24 de ore
Locuitorii din nordul și estul județului Tulcea au primit duminică, 15 noiembrie 2026, un nou mesaj RO-Alert, după ce radarele […] Citește!
Emoție la Pitești, cu necuvântătoare propuse spre adopție
Emoție și responsabilitate, în weekend, în Piața „Vasile Milea” din Pitești, acolo unde a avut loc târgul de adopții canine, […] Citește!
Poșta Română anunță un profit record de 117 milioane de lei! Cum a reușit compania să își crească veniturile
Poșta Română a raportat un profit brut de 117 milioane de lei în primele zece luni ale anului 2026, un […] Citește!
Tentativă de jaf la o sală de jocuri de noroc din Focșani. Un bărbat mascat a intrat cu o armă în mână
Un bărbat din Focșani a fost reținut de polițiști după ce ar fi încercat să jefuiască o sală de jocuri […] Citește!
Omul săptămânii
Opinie
Din ediția tipărită
Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei
Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!
La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii
Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!
Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii
Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!
Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare
Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!
Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook
Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!
Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului
Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!
După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş
Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!



























0 Comentarii