O nouă monedă din argint a fost lansată, luni, în circuitul numismatic. Banca Naţională a României (BNR) a anunţat că moneda cu tema 150 de ani de la nașterea lui Gheorghe Petrașcu are valoarea nominală de 10 de lei, diametru de 37 mm şi greutatea de 31,103 grame.
Au fost publicate şi imagini, pentru cei curioşi cum arată moneda: pe aversul acesteia figurează un fragment dintr-o pictură a lui Gheorghe Petrașcu, cu inscripţia „România”, valoarea nominală „10 LEI”, stema României și anul de emisiune „2022”. Pe de altă parte, reversul monedei prezintă portretul pictorului Gheorghe Petrașcu și inscripția „150 de ani de la naștere” suprapuse pe o paletă de pictură, numele acestuia și anii între care a trăit: 1872-1949.
Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de certificate de autenticitate ale emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 piese. Conform sursei citate, preţul de vânzare pentru moneda din argint este de 450 de lei, exclusiv TVA, inclusiv certificatul de autenticitate.
Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.
0 Comentarii