Biserica din cartierul Racoviţa din Mioveni cu hramurile „Sfântul Nicolae și Sfinţii Apostoli Petru și Pavel” este cea mai veche biserică de pe Valea Argeşelului. Din punct de vedere ierarhic, această parohie a ținut în perioada interbelică de Circumscripția a II-a Priboieni din cadrul Protoieriei Câmpulung Muscel, toate fiind tutelate de forul bisericesc superior al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Biserica din Racovița este datată la 2 iulie 1786. Este cea mai veche biserică de pe Valea Argeşelului şi încă din perioada interbelică a fost clasată pe lista monumentelor istorice.

Ctitori: Daniil Ieromonahul, starețul Mânăstirii Râncăciov, şi Dumitraşcu Brătianu

Este zidită din cărămidă, în formă de cruce, cu o singură turlă, inițial din lemn. Are lungimea de 22 metri şi lățimea de 7 metri, formată cu sanuri, cu o turlă, construită din zid şi renovată complet în 1935. În 1939, preotul paroh Ioan Constantinescu i-a făcut o descriere măgulitoare în micromonografia dedicată acestei biserici: „Aşezarea ei încântătoare, pe un platou din partea stângă a râului Argeşel, nu departe de confluența lui cu Râul Târgului şi la o depărtare de 16 km în sus de oraşul Piteşti, fiind la 3 km de şoseaua națională Piteşti-Câmpulung, face să fie zărită de departe”.
Ctitorul Mânăstirii Râncăciov, Arsenie Şoimul Vlădeanul, a fost căsătorit cu Ana, sora paharnicului Negoiță din Racovița. Aceştia nu au avut copii şi l-au înfiat pe Stroe, un nepot de frate al lui Arsenie. Ana a avut doi frați: Negoiță şi Oncii, cărora le-a lăsat, prin zapisul din 20 decembrie 1674, partea ei de moşie din Racovița care a fost partea ei de zestre de la părinți. Din textul pisaniei, scris în chirilică, reiese că biserica de zid a fost ctitorită în anul 1786 de către Daniil Ieromonahul, starețul Mânăstirii Râncăciov, şi Dumitraşcu Brătianu. Cei doi ctitori sunt pictați pe peretele din stânga uşii de la intrare în pronaos, având la mijloc, mai în spate, pe jupânița Maria, soția lui Dumitraşcu Brătianu. Pe peretele dinspre miazănoapte al pronaosului sunt pictați, în trei tablouri, copii lui Dumitraşcu Brătianu şi Maria. În primul tablou sunt cei mici: Dumitrache, Sanfira, Costache şi Gheorghe, în al doilea tablou: Blagoslava monaha (probabil o fiică a monahiei), jupan Andrei Postelnicul, căsătorit cu Smaranda, fiica lui Dumitraşcu Brătianu, în al treilea tablou, cei trei băieți mai mari ai acestora: jupan Gheorghe, jupan Enache şi jupan Nicolae. În altar, într-o firidă de la proscomidie este scris pomelnicul celor care au zugrăvit această biserică, datat la 6 iulie 1791: Şerban ierodiacon, Ghedeon, ierodiacon, Ioana, Constandin, Nicolae, Gheorghe, Păuna diaconița, Dumitrana diaconița, Sanfira, Constandin, Nicolae cu tot neamul lor.

Pisania

„Această sfântă şi dumnezeiască biserică ce să prăznuieşte hramul sfântului marelui arhiereu Neculae Miralichiei, făcătorul de minuni, al sfinților şi a tot lăudaților Apostoli Petru şi Pavel, cei 12 apostoli, s-au făcut din temelie şi s-au înfrumusețat după cum se vede de robul lui Dumnezeu, sfinția sa părintele chir Daniil arhimandritul, iegumenul sfintei Mânăstiri Râncăciovul, şi de dumnealui jupan Dumitraşcul Brătianul de aici din Racovița, în zilele luminatului domnului nostru Io Nicolae Mavrogheni voevod, fiind mitropolit prea sfinția sa părintele chir Grigore al Ungro-Vlahiei. La ani de la Cristos 1786 iulie 2”.

Lucrări de reparaţie şi restaurare

La 1877, biserica a fost reparată din nou şi repictată cu cheltuiala lui Grigore I. Racoviceanu, proprietarul moşiei Racovița, după cum reiese din inscripția aşezată deasupra uşii în pronaos: „Această sfântă biserică, după cum se vede din inscripțiunea cea veche, s-au făcut din temelie de Daniil arhimandritul şi de jupan Dumitraşcu Brătianu, în zilele domnitorului Nicolae Petre Mavrogheni, mitropolit chir Grigorie la anul 1786, iulie 2. Iar acum a doua oară s-au făcut reparație din nou şi s-au zugrăvit după cum se vede cu cheltuiala domnului Grigore I. Racoviceanu, proprietarul acestei moşii, în zilele domnitorului nostru Carol I, Elisabeta doamna, mitropolit D.D. Calinic Miclescu. Anul 1877, noiembrie 15”. Pictura bisericii a fost executată de S. Stoenescu. Preotul Ioan Constantinescu afirma în 1939 despre pictura bisericii executată în 1877: „Pictura are un caracter apusean, deoarece sfinții sunt chipeşi şi voinici. Nu ştiu dacă s-a mai păstrat pictura de la început. Dar întrucât figurile ctitorilor se mențin, credem că unele tablouri au rămas intacte, numai unele din ele au fost refăcute”. Biserica a fost reparată în 1910, după cum rezultă din inscripția aşezată sub cea de la 1877, scrisă cu litere mai mici: „Această sfântă biserică s-a reparat cum se vede pentru a treia oară în zilele Regelui Carol I şi Elisabeta doamna, prea sfinției sale Mitropolit primat Atanasie, cu spălarea şi reparațiunea zugrăvelii, vopsită pe afară, cu îndemnarea domnului Ioan A. Dobrovitz, proprietar, Paul Lucasevici, doamna Beatrice Dobrovitz, Lixandru Mocioiu, Obidinaru, epitropi: Apostu I. Duță, Savu Zanfir, preotul Gheorghe Georgescu, Nicolae Chiuță, cântăreț, Gheorghe Nicolescu, Gheorghe Ionescu, Nicolae Tomescu, Nicolae Ionescu, E. Duculescu, Dumitru Lazăr, Oprişan şi toată obştea comunei. De către zugravul Nicolae Rădulescu, 17 octombrie 1910”.
De la această dată şi până la 1935, biserica a mai avut mici reparații, aproape neînsemnate, fie la acoperiş, fie la temelie. Întrucât apa ploilor pătrundea în interior, s-au luat măsuri pentru o reparație radicală la acoperiş, la temelie, la pictură şi la tot ce era nevoie. Lucrările radicale de restaurare au fost începute în vara anului 1934 şi au fost finalizate la 20 octombrie 1935, când biserica a fost resfințită, după cum rezultă din inscripția aşezată în partea dreaptă a pronaosului, spre apus.

Bugetele şi veniturile parohiei

În decembrie 1928, preotul paroh I. Mazilu a cumpărat 15 perechi de opinci pentru elevii Şcolii Racovița „lipsiți de mijloace” materiale, din fondul „Discul milei”, în valoare de 750 lei, şi 50 lei au fost dați pentru Pomul de Crăciun, în timp ce negustorii din comună au dat două perechi de opinci. Veniturile pe anul financiar 1939-1940 au fost trecute în ordinea descrescătoare a sumelor: din vânzarea de lumânări la pangar 3.000 lei, taxe de cult 1.500 lei, discul bisericii 1.200 lei, subvenție de la comuna Racovița 1.000 lei, venit din arenda a 0,50 ha lăsat în folosința preotului paroh cu arendă anuală de 500 lei etc. Uneori, rămăşițele de lumânări (mucuri) erau vândute şi banii rezultați erau depuşi în contul deschis la Banca Populară „Speranța” din comuna Racovița. În anul financiar următor (1940-1941), veniturile au fost de 10.350 lei şi cheltuielile de 8.853 lei. Subvenția de la comună a fost diminuată la 500 lei, însă au crescut încasările din vânzarea lumânărilor (3.500 lei) şi discul bisericii (2.000 lei).

Inventarul averii bisericii

În perioada interbelică această biserică a avut un inventar de patrimoniu important. În altar se aflau următoarele obiecte: un prestol construit din zid şi fața de piatră cu o masă de lemn pe care se afla Sf. Atimis şi Sf. Evanghelie, două cruci de metal argintat, două sfeşnice de alamă, două sfeşnice de alpaca, două sfeşnice cu câte cinci brațe de bronz, un chivot de alpaca în care se păstrează Sf. Treime, o cruce mare cu o candelă de metal, o cădelniță, o sobă, două icoane, un sfeşnic de alamă şi altul de alpaca, o sticlă cu mir, o pereche de foarfeci, o anaforniță de tinichea, o căldăruşă de aramă, un ibricel, un aşternut de muşama, două fețe de masă de pânză pe masă şi una mai mică la proscomidie şi o pereche de cununii.
În interiorul bisericii se aflau: o catapeteasmă de zid, două sfeşnice împărăteşti, un proschinitar cu icoana Maicii Domnului şi Învierii Domnului având şi trei aşternuturi de pânză, două sfeşnice portative de alamă, şase sfeşnice de lemn portative, trei policandre de metal şi unul uzat, două steaguri, 17 candele, dintre care şapte la icoanele împărăteşti sunt de argint şi alamă, 20 strane de lemn, un jilț arhieresc, două analoage, o colinvitră, trei dulapuri de lemn, un epitaf, o cădelniță uzată, două putini de botez de aramă, două căldări de tablă de zinc, una uzată, o putină de tablă pentru sfințirea apei mari şi o masă de lemn.
Veşmintele preoțeşti: unul bun şi altul uzat, un prosop şi un aşternut pe colinvitră. Cărțile de ritual: o evanghelie îmbrăcată în argint şi una în coperte de carton cu litere chirilice, 23 mineie, 12 Viețile sfinților, două octoihuri, o carte de tedeum, două trioduri, două ceasloave, trei psaltiri, două molitfelnice, un liturghier, o cazanie, o colecție de predici şi o colecție de legi şi regulamente. Biblioteca parohială era formată din 105 volume mai vechi de anul 1874, 18 cărți bisericeşti. În decembrie 1946 în bibliotecă erau 112 cărți.
În anii ‚20 şi ‚30, cimitirul bisericii nu era îngrădit şi se dorea împrejmuirea cu sârmă ghimpată, astfel încât vitele locuitorilor să nu mai pătrundă în perimetrul cimitirului. S-a ridicat în iunie 1930 de către preotul paroh I. Constantinescu problema înfrumusețării cimitirului bisericii prin drumuri drepte şi cărărui la fiecare mormânt. În februarie 1932, soții Valeria şi Grigore Nedelcu din Bucureşti au donat Bisericii Racovița un policandru de alamă, cu rugămintea de a fi aşezat în mijlocul bisericii. În 1938, biserica avea două clopote, o toacă de fier şi una de lemn.
M.I.