Web Analytics

PAȘTE 2021. Bisericile nu vor fi deschise pentru Slujba de Înviere

de | 5.03.2021 07:45 | Cultură, Actualitate, Politica si Administratie

”Veniți de luați lumina!” va răsuna, din nou, la fel ca în ultimii aproape 2.000 de ani, și în anul pandemiei 2021. Numai că, la fel ca în anul precedent, 2020, preoții vor striga singuri, în biserici. Nimeni nu se va apropia, nimeni nu va lua lumină, relatează stiripesurse.ro.

Citește și: JUSTIȚIA ARGEȘEANĂ, ÎN DOLIU! A MURIT JUDECĂTOAREA CORNELIA INGHE ENE

Marea bucurie a sărbătorii Învierii Domnului Iisus Hristos va fi din nou tristă pentru credincioșii ortodocși. Românii nu vor avea acces, nici în acest an, la slujba de Paști. Pentru că România a intrat în ”era normalității”, nici în 2021 nu vom putea asista, în biserică, la slujba din noaptea de Înviere.

Așa cum se știe, din 16 mai 2020 și până în prezent, România se află în ceea ce se numește stare de alertă. În starea de alertă, din toamna 2020 încoace, orice ieșire nocturnă între orele 23:00 – 05:00 este interzisă, cu mici excepții. Iar mersul la biserică nu se află între acele excepții.

Concret, pentru că ieșirile sunt interzise, nici pe 2 mai, când pică Paștele ortodox anul acesta, nici pe 4 aprilie, când sunt Paștile catolicilor, românii nu vor putea să meargă la Slujba de Înviere. Adică, nu vor putea lua Paște, nu vor putea lua Lumină. Este al doilea an consecutiv, lucru nemaiîntâlnit în istoria ortodoxiei românești.

Însă, lucrurile sunt și mai grave decât atât. Tot mai multe localități intră în carantină, ceea ce va face imposibilă deplasarea locuitorilor în interiorul propriului sat/oraș. Mersul la biserică nu se află printre motivele urgente pentru care să poți ieși din curte/bloc. Așadar, pe 2 mai, în foarte multe localități, creștinii ortodocși nu vor avea voie să iasă și să meargă la biserică pentru a lua Paște. Asta, în cursul zilei, pentru că în noaptea de Înviere, lucrurile sunt clare: între orele 23:00 -05:00 nu se circulă.

Citește și: Şcoala online la ţară, în vremuri de pandemie

Ttoădată, preoții vor transmite online slujbele, așa cum s-a întâmplat și anul trecut. Sfânta Lumină le va fi dusă credincioșilor dornici, alături de Sfintele Paști, prin intermediul voluntarilor. Pentru că, în România normală, libertatea religioasă este interzisă.

Articol scris de Antoniu Neguț

Distribuie!

0 Comentarii