Web Analytics
scris miercuri, 21.12.2016

Bibliotecile subiective ale Magdei Grigore

Publicat la Editura „Alean”, sub egida Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, volumul din seria „Biblioteci subiective”, autoare – Magda Grigore, a fost primit cu brațele deschise luni, 12 decembrie, la Biblioteca „Dinicu Golescu”.
Apariție inedită, dar necesară – profilul timpului reconfigurează planul editorial – potrivit cuvântului de întâmpinare al poetului Alexandru Mărchidan, directorul Editurii „Alean”, volumul dă seamă de starea literaturii argeșene din ultimii zece ani. Articolele de analiză critică vizează creația a 35 de scriitori de varii formate, genuri, texte și pretexte. Palpate ca la doctor, operate cu delicatețe, dar ferm, fără să lase nimic la voia întâmplării, cărțile luate în colimator îi oferă autoarei inclusiv posibilitatea de a se dezvolta eseistic și de a experimenta hermeneutic, fără pretenția de a formula sentințe. Articolele reunite în „Bibliotecile subiective” au fost publicate, inițial, în reviste de specialitate.

Bibliotecile subiective ale Magdei Grigore

Cei de față în momentul lansării au salutat, așadar, în cunoștință de cauză demersul. Se pot confrunta cu notele Magdei Grigore despre cărțile lor, printre alții, Allora Albulescu, Liliana Rus, Cristian Bădiliță, Mircea Bârsilă, Lucian Costache, Dumitru M. Ion, Carolina Ilica, Marin Ioniță, Conița Lena, Ion Popescu Sireteanu, Silvia Petre Grigore, Ilie Vodăian, Ion Toma Ionescu.
Denisa Popescu

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fost primar fără poartă-n casă

Liviu Țâroiu nu a prins un loc în viitorul Consiliu Local al Câmpulungului, dar are ce să facă la pensie. Ca să omoare timpul și canicula s-a băgat...