Regina reginelor încoronată la Uniunea Scriitorilor

Ia să-i mai lăsăm de-o parte pe liderii politici şi să căutăm şi alţii care chiar merită acest titlu. În republica asta ciudată, cu un preşedinte jucător, cu trei regi şi un împărat pe la Sibiu, pe la Costeşti, prin capitală, se mai poate vorbi de încă o maiestate? De ce nu! Pentru că ea există! Şi absolut autentică! În cea mai liberă dintre republici, republica literelor.
Tânără, frumoasă, inteligentă, cultă, ea a urcat pe tron nu prin alegere, ci prin proprie voinţă. Poate că a forţat puţin destinul dacă a ţâşnit de pe băncile şcolii în rândul elitelor, dar aşa ceva nu mai are nicio importanţă.  În anii studenţiei a sosit şi confirmarea. Devenise o scriitoare în vogă. Cartea sa fundamentală: „Războiul Reginelor”.
Desigur că a beneficiat şi de un mediu favorabil. Dar nici mama, nici tatăl, nici bunicii, unchii sau mătuşile nu i-au scris cărţile. Nimeni din familie, din tot neamul, nu a fost scriitor. Poate că este vorba de achiziţii de la o generaţie la alta, care s-au acumulat cu atâta presiune încât trebuiau să erupă odată şi odată. Şi erupţia a avut loc pentru că nu se putea altfel. Nu este exclusă o mutaţie în codul genetic. Sau mai degrabă este o aleasă a Proniei Cereşti şi de ea înzestrată. Dar la ce bun să încercăm a dezlega misterul. Important este că autoarea nu s-a lăsat rătăcită în hăţişul unor asemenea întrebări. Departe de a se simţi o victimă a ursitei, este foarte mulţumită de situaţia şi perspectiva care o aşteaptă. Şi scrie cu plăcere. Şi reuşeşte să comprime timpul. Dacă altui scriitor îi trebuie ani de zile să pitrocească o carte, ea proiectează mai multe cărţi într-un singur an. Şi nu i-a trebuit mai mult de o jumătate de deceniu ca să publice cât i-ar fi fost deajuns pentru viaţa întreagă. Repetându-mă, afirm că Oana Mujea Stoica este singura scriitoare din Piteşti şi printre puţinele din ţară – dacă mai sunt şi altele în această stare – care şi-a făcut din literatură o profesie. Toate celelalte mari doamne sau încântătoare domniţe au, în principal, o altă ocupaţie. Ca să iau câteva exemple aflate laîndemână, Cristina Onofrei este ingineră la firma Dacia – Renault, jurista Denisa Popescu lucrează la biblioteca judeţeană, Nicoleta Popa şi Magda Grigore – funcţionare, Mariana Dobrin – profesoară Catrinel Popescu  şi Liana Rus – pensionare…
Războiul cu viaţa al Oanei Stoica Muja, care nu ştim cum se va sfârşi, dar deocamdată ea s-a dovedit o învingătoare, este unul în care a intrat voluntar, asumându-şi toate riscurile. Putea să eşueze. Atacă un domeniu cu totul necunoscut. Singura armă, fantezia cloclotitoare, controlată şi condusă matematic de o minte de inginer.
Argumente? Romanele pe care le-a scris. Publicate în tiraje ce se epuizează fără zăbavă, din vânzarea cărora îşi asigură veniturile fără să fie nevoită să presteze alte servicii.
Şi când aceste cărţi sunt contractate de edituri înainte de a fi scrise, numai pe oferte de proiect, şi când edituri din străinătate au interes să le publice în traducere, şi când i se cere să facă scenarii de film după ele, şi când aşteptarea cititorilor este nerăbdătoare, în timp ce alte volume zac prăfuite pe rafturile librăriilor, ce se mai poate spune decât că avem de-a face cu o autoare aflată pe calea celebrităţii?
Ultima confirmare, primirea în Uniunea Scriitorilor din România…
Prof. Marin Ioniţă