Web Analytics

Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” Argeş vă recomandă cărţile săptămânii!

de | 11.02.2015 18:40 | Cultură

Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș vă invită în fiecare săptămână într-o scurtă incursiune în lumea fascinantă a cărților, încercând să vă pună la dispoziţie cele mai recente și mai reprezentative titluri. Fie că este vorba despre romane de dragoste, polițiste, fantastice, de călătorii, de aventuri sau lucrări științifice, toate se adresează cititorilor, indiferent de vârstă.
# Pentru cei care doresc să-şi lărgească orizonturile cunoaşterii, vă sugerăm următoarele titluri de carte: Ion Soare, Gheorghe Deaconu, „Un faber în cultura română: Ioan St. Lazăr” (Râmnicu-Vâlcea, Editura Fântâna lui Manole, 2013); Cristian Bădiliță, Malvine Mocenco, Dorin Grecu, „Poeme de îmbrăcat, degustat și agățat pe perete: catalogul expoziției” (Pitești, Editura Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș, 2013); Vlad Petros, „Patrimoniu artistic armenesc în România: între nostalgia exilului și integrarea culturală” (București, Editura NOI Media Print, 2012).
# Pentru cei pasionaţi de arta fotografică vă semnalăm trei noi apariţii editoriale: Andrei Baciu, Dorin Bofan, Cristina Țintă, „De ce fotografia?” (București, Editura Filos, 2013); „Fotografia digitală: tehnică și compoziție” (Brașov, Editura 3DMedia Communication, 2011); „Fotografia de natură pe înțelesul tuturor: aflați totul despre fotografiere profesioniste”  (Brașov, Editura 3DMedia Communication, 2012).
# „Secţia pentru tineret” vă invită în universul copilăriei printr-o gamă variată de noutăţi editoriale, dintre care menţionăm: Judy Brown, „Prințesa pirat Portia” (București, Editura RAO, 2012); „Basme și povești românești: carte pentru preșcolari” (București, Editura Corint Junior, 2014); R.J. Palacio, „Minunea” (București, Editura Arthur, 2013).
# Pentru cei interesaţi de critică literară vă recomandăm: Valeriu Cristea, „Dicționarul personajelor lui Creangă. Vol.1. Columna amintirilor” (Iași, Editura Princeps Multimedia, 2013); Sergiu Ciocârlan, „Literatura în lumina ortodoxiei” (Cluj-Napoca, Editura Renașterea, 2014), Nicolae Manolescu, „Istoria literaturii române pe înțelesul celor care citesc” (Pitești, Editura Paralela 45, 2014).
Pentru cei care vor să citească cărţile menţionate mai sus, vă invităm la sediul Bibliotecii  Judeţene „Dinicu Golescu” Argeş.
Daniela Tudose – bibliotecar

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii