Web Analytics
scris joi, 21.03.2019

Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” Argeş vă recomandă cărţile săptămânii

Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș vă invită, în fiecare săptămână, într-o scurtă incursiune în lumea fascinantă a cărților, încercând să vă pună la dispoziţie cele mai recente și mai reprezentative titluri, fie că este vorba despre romane de dragoste, polițiste, fantastice, de calătorii, de aventuri sau despre lucrări științifice.
# Pentru cei care vor să studieze medicina sau sunt pasionați de acest domeniu semnalăm: David Ludwig, „Cum slăbești fără să-ți fie foame. Învinge poftele. Reprogramează-ți celulele adipoase. Slăbește permanent” (București, Editura Litera, 2018); Chantal Sicile-Kira, „Tulburarea de spectru autist: Ghidul complet pentru înțelegerea autismului” (București, Editura Herald, 2017); Robert M. Sapolsky, „De ce nu fac zebrele ulcer? Ce este stresul, cum ne îmbolnăvește și cum îl putem combate” (București, Editura Publica, 2018).
# În domeniul istoriei, trei lucrări extrem de interesante, pentru cei care vor să afle cât mai multe informaţii despre anumite evenimente, aparţinând anumitor perioade istorice: Tudor Sălăgean, Gheorghe Iacob, „Cronologie istorică ilustrată a României” (București, Editura Litera, 2018); Ion Bulei, „Un Hohenzollern în România: Carol I” (București, Editura Meteor Press, 2018); Călin Hentea, „Mereu nerostita istorie a luptelor românilor din Antichitate până în zilele noastre” (Chișinău, Editura Cartier, 2018).
# Pentru cei interasaţi de critică literară recomandăm următoarele titluri: Alex. Ştefănescu, „Un scriitor, doi scriitori” (București, Editura Alfa, 2014); Ovidiu Ghidirmic, „Orientări hermeneutice” (Craiova, Editura Scrisul Românesc, 2017); Ciprian Vălcan, „Cioran, un aventurier nemișcat: 30 de interviuri” (București, Editura All, 2015).
# Pentru iubitorii de poezie, sugerăm următoarele titluri: Maria Hirth, „Femeia noapte” (București, Editura Art Creativ, 2018); Ana Podaru, „Spinul din talpă” (București, Editura Art Creativ, 2018); Ionuț Calotă, „Manifest pentru globalizarea poeziei” (Timișoara, Editura Eurostampa, 2017).
Cei care vor să citească acasă cărţile menţionate mai sus sunt invitați la Secţiile de Împrumut – Ştiinţă şi Tehnică, respectiv Beletristică ale Bibliotecii Judeţene „Dinicu Golescu” Argeş.
Daniela Tudose, bibliotecară

Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” Argeş vă recomandă cărţile săptămânii

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită