Web Analytics

Berevoești: Au furat două mașini din curțile oamenilor și au ajuns după gratii

de | 31.03.2022 19:47 | Actualitate

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Schitu Golești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, au continuat cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, furt în scop de folosință și conducere fără drept.

Din cercetări, s-a stabilit că, în noaptea de 8 spre 9 martie a.c., doi tineri, de 20 și 21 de ani, ambii din Berevoești, ar fi sustras din două curți de pe raza localității Berevoești, un autoturism și o autoutilitară, în condițiile în care acestea erau neasigurate și cu cheile în contact, pe care le-au condus pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere și pe care, ulterior, le-ar fi abandonat, autoturismul pe raza aceleiași localități, avariat, iar autoutilitara pe raza localității Mărăcineni, pe un teren agricol.

Citește și 12 incendii de vegetație uscată în ultimele 24 de ore în Argeș

Reamintim faptul că, în urma investigațiilor și activităților operative desfășurate de polițiști, în seara zilei de 9 martie a.c., cei doi au fost depistați și ulterior, reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

În cursul zilei de 10 martie a.c., au fost prezentați în fața instanței, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. Dosarul cauzei va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung cu propunere de trimitere în judecată.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *