Web Analytics

articol scris marți, 20 septembrie 2022

Beneficiarii publici ai PNDR își pot actualiza valoarea proiectelor în derulare

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale aduce la cunoștința beneficiarilor publici decizia emisă de Comisia Europeană în data de 12 septembrie 2022 privind aprobarea modificării Programului Național de Dezvoltare Rurală, prin care sunt aplicabile beneficiarilor PNDR prevederile Ordonanței de Urgență (OUG) nr. 64/ 2022 privind ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile.

Astfel, începând cu 13 septembrie – data de referință de la care curg termenele prevăzute în OUG 64/ 2022, autoritățile publice și Organizațiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigații (OUAI)  care derulează investiții finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală  (FEADR) își pot ajusta valoarea proiectelor aflate în curs de implementare în conformitate cu prevederile OUG 64/ 2022.

Citește și: Comercianții se mai pot înscrie la „Toamna Piteșteană” până pe 23 septembrie!

Menționăm că, la nivelul AFIR, actul normativ privind ajustarea prețurilor se aplică beneficiarilor care implementează proiecte în cadrul submăsurii 4.3, respectiv componentele privind infrastructura de irigații și infrastructura de acces agricolă, submăsurii 7.2 Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică, submăsurii 7.6 Investiții asociate cu protejarea patrimoniului cultural și submăsurii 19.2 Sprijin pentru implementarea acțiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală, pentru beneficiarii care au derulat achiziții publice.

„Ca urmare a modificării PNDR pentru a permite aplicarea prevederilor OUG 64/ 2022, beneficiarii submăsurilor 4.3 irigații, 4.3 acces agricol, 7.2, 7.6 și 19.2 pot încheia acte adiționale la contractul de finanțare pentru majorarea cu maximum 25% a valorii eligibile a proiectului, dar fără a depăși valoarea sprijinului public nerambursabil specifică fiecărei submăsuri, conform fișei tehnice din noua versiune a PNDR 2020”, a precizat Directorul general al AFIR, Dorin OPREANU.

Pentru mai multe clarificări legate de actualizarea valorii contractelor de finanțare, AFIR va pune la dispoziția beneficiarilor Programului Național de Dezvoltare Rurală, în perioada imediat următoare, un îndrumar privind aplicarea OUG 64/ 2022 în cazul proiectelor finanțate din FEADR. Documentul va avea caracter strict orientativ și nu va suplini reglementările legale, pe care beneficiarii sunt obligați să le respecte.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

FC Argeş, amical cu Rapid în pauza competiţională

FC Argeș și Rapid București se întâlnesc sâmbătă, 14 noiembrie, în jurul prânzului, într-un meci amical ce se va desfășura […] Citește!

Campionatul Național de Poliatlon, găzduit de Pitești

Sâmbătă, 21 și duminică, 22 noiembrie 2026, Bazinul Olimpic din Pitești va găzdui Campionatului Național de Poliatlon la înot. Această […] Citește!

Premiile Filialei Piteşti a Uniunii Scriitorilor din România

Joi, 12 noiembrie 2026, la Casa Cărții are loc festivitatea de premiere a celor mai bune cărți apărute în 2025 […] Citește!

Cel mai bun scriitor roman este… maghiar!

Acum 11 ani, Nicolae Manolescu, fostul președinte al Uniunii Scriitorilor din România, a inițiat concursul național „Scriitorii Anului”, acordând, pe […] Citește!

Scene din viaţa culturală piteşteană (194)

A promis Premiul „Vladimir Streinu”. În 25 mai 2014, a avut loc ultima întâlnire dedicată marelului critic și poet argeșean […] Citește!

Alina Gorghiu s-a întâlnit la Parlament cu primarii din Albeștii de Argeș și Mușătești

Deputasta Alina Gorghiu, președinta PNL Argeș, continuă întâlnirile de lucru cu primarii liberali din județ. De această dată, doi dintre […] Citește!

Lustrangii la Piteşti, la 1940

Lustrangii pe strada Șerban Vodă din centrul Piteștiului, în 1940. O meserie uitată, la modă în secolul al 19-lea și […] Citește!

Violonistul Răzvan Stoica revine la Filarmonica Piteşti

Filarmonica Pitești organizează joi, 12 noiembrie, la ora 19, la Centrul Multifuncțional, Gala Tinerilor Dirijori UNMB. Alături de orchestra simfonică […] Citește!

Tragedie în Pitești! O femeie ar fi căzut de la etaj

Joi, 12 noiembrie 2026, o femeie în vârstă de 82 de ani, a fi căzut de la etajul al treilea […] Citește!

Comedia „Aventuri pe contrasens”, la Mioveni. Când are loc

Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, începând cu ora 19:00, în sala de spectacole a Centrului Cultural Mioveni va avea loc piesa […] Citește!

Gabriel Cazan și-a lansat romanul „𝐈𝐤𝐢𝐬𝐚𝐤𝐢 𝐒𝐡𝐢𝐛𝐮𝐢𝐚”

Gabriel Cazan, membru al Uniunii Scriitorilor din România, și-a lansat, la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș, cea de-a 28-a carte […] Citește!

Pitești. Și în decembrie puteți scăpa de deșeurile voluminoase și DEEE

Primăria Pitești, prin Salubritate 2000, organizează, în decembrie, ultima campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase și DEEE, de anul […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!