Bebelușul de șase luni dispărut dintr-un spital din Germania, după ce ar fi fost luat de mama sa româncă, a fost găsit în siguranță pe teritoriul Ungariei. Anunțul oficial a fost făcut de autoritățile germane, care au oprit operațiunea internațională de căutare în cursul serii.

Citește șI: Teribilism extrem în Galaţi: Copii filmaţi în timp ce sar de pe un bloc pe altul
Mama și copilul au fost depistați la doar câteva ore de la alertă. Cei doi se aflau pe teritoriul Ungariei.
Conform primelor informații, femeia, în vârstă de 31 de ani, ar fi plecat cu băiețelul din clinica Helios din Duisburg, landul Renania de Nord-Westfalia, în jurul orei 2:00, deși tratamentul acestuia nu fusese finalizat, relatează publicația Bild.
Poliția a mobilizat imediat numeroase echipaje și inclusiv câini de urmă. Purtătoarea de cuvânt a poliției, Julia Tekock, a declarat pentru publicația BILD că anchetatorii au strâns probe și au verificat atât spitalul, cât și împrejurimile, până în primele ore ale dimineții.



0 Comentarii