Web Analytics

Băut și fără permis, a furat o dubă și a făcut accident în Argeș! Poliția i-a pus cătușele

de | 7.06.2023 14:37 | Actualitate, Home

Marți, 6 iunie, polițiștii din Călinești au reținut un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Botoșani, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducere fără drept și sub influența alcoolului.

Citește și: Vitezoman prins de radar pe drumurile din Argeș. Ce amendă a primit

Despre ce este vorba? Totul a pornit de la un eveniment rutier produs în noaptea de 5 spre 6 iunie, în jurul orei 4:00, pe DN 7, pe raza comunei Călinești. Bărbatul în cauză, din comuna Cristinești, județul Botoșani, a sustras o autoutilitară parcată, neasigurată și cu cheile în contact, pe care a condus-o pe drumul respectiv, fără a avea permis auto și în timp ce se afla sub influența alcoolului.

În aceste împrejurări, în satul Ciocănești din comuna Călinești, el a fost implicat într-un eveniment rutier fără victime, cu un autoturism parcat la intrarea într-o curte.

Testat, bărbatul a fost depistat sub influența alcoolului: avea peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat; de aceea a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

După administrarea probatoriului, botoșăneanul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul miercuri, 7 iunie, să fie prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, cu propunere de luare a unei măsuri preventive, după cum ne comunică Biroul de presă al IPJ Argeș.

Articol scris de Gabriel Lixandru

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *