Nu sunt milioane de români care să se uite la un meci al României la Campionatul European, nici 92.000 de români care să cumpere, de pe tot continentul, bilete la doar trei meciuri. Istoria ne interesează mai puțin, dar, culmea, tocmai istoria ne unește. Dovadă imnul cântat pe stadioane, pe terase.
Arhivele orașului Pitești încă nu sunt puse în valoare. Ne interesează partea culturală. Astfel, parcă fără să vrem, văzând câte inexactități apar în spațiul public, revenim asupra vieții teatrale piteștene. Avem în față un documeht nou, de la Arh. St. Argeş, fond Primăria oraş Piteşti, dosarul 16/ 1886-1887, f. 5, orig.
Astfel, la 16 aprilie 1886, artistul Teodor Popescu, director al unei trupe de teatru locale, cere sprijin material Primăriei orașului Pitești.
„Domnule Primar,
Subsemnatul artist şi director al trupei române teatrale din acest oraş, propunându-și a întreţine o stagiune teatrală de două luni şi jumătate, pentru care scop societatea locală a format un abonament, dar care abonament fiind foarte mic, neacoperind nici chiar cheltuielile serale, fără a conta bugetul artistic care în total cu cheltuielile serale este de 4600 fr. pe lună, ceea ce pentru timpul duratei acestei stagiuni se urcă la suma de 11.800 fr., pe când abonamentul ce s-a subscris pentru întreaga stagiune nu este decât de 1800 fr., cu care nu se acoperă nici a cincea parte din buget, subsemnatul vine a vă ruga, domnule primar, şi domnilor membri, a lua în consideraţie sacrificiul cu care se întreţine o trupă teatrală, căci precum biserica este locul său de unde se adapă şi se hrăneşte sufletul său, unde tot omul învaţă datoriile ce are către dumnezeire şi cum tot astfel teatrul este oglinda vie a societăţii în a cărei reflecţie se vede biciuindu-se şi descriindu-se cu culorile cele mai vii negrele viciuri ale societăţii, precum şi faptele mărețe ce încunună viaţa omului ce cu sfinţenie şi-a îndeplinit datoria. Întotdeauna, şi în toate ţările civilizate teatrul a fost susţinut şi considerat ca cea mai înaltă şcoală a societăţii şi nimeni nu poate tăgădui că această nobilă instituţie a adus cele mai mari servicii omenirii.
Bazat dar pe nobilele simţăminte patriotice ce desigur vă animează pe toţi, viu respectuos a vă ruga, domnule primar şi d-lor membri, a întinde o mână de susţinere şi a ţine cont de sacrificiile ce subsemnatul şi-a impus fiind responsabil de existenţa a 17 persoane, acordându-i o subvenție ce veţi crede de cuviinţă spre a uşura oarecum dificila poziţie, pentru care şi subsemnatul la rândul său oferă o reprezentaţie în folosul săracilor acestei branşe.
Binevoiţi, vă rog, domnule primar şi domnilor membri, a primi cu această ocazie asigurarea de cea mai distinsă consideraţie şi de cel mai viu respect ce-mi inspiraţi.
Teodor Popescu, artist şi director
1886 aprilie 16
D-sale domnului primar al urbei Piteşti”
Vai, chiar nu știm ce s-a ales de această cerere, în arhive nu e și răspunsul! Cert e că piteștenii își doreau teatru și că era potențial artistic!
Citește și Expoziţia unui preot argeşean la Londra!
Citește și Inedit. O scrisoare a pictorului Ion Gh. Vrăneanţu către Petru Comarnescu
0 Comentarii