Web Analytics
scris miercuri, 31.08.2011

„Băsescu este orice, doar preşedintele României nu!”

# Declară Ion Popa, preşedintele PNL Argeş. Președintele PNL Argeș, Ion Popa, consideră că „Traian Băsescu a încetat de mult să mai reprezinte instituția unui șef de stat pentru că, în loc să-şi exercite atribuţiile, spune povești de analist politic la ceas de seară, la televiziunea publică plătită din banii noștri. Declarațiile și părerile sale despre ce va fi sau nu va fi la anul, pe cine ar numi sau nu ar numi premier, toate judecățile de valoare despre liderii opoziţiei, despre jurnalişti, nici nu merită comentate. Traian Băsescu este analist politic, premier, judecător, jucător… Orice, doar președintele României nu!”. Șeful liberalilor argeșeni este uimit inclusiv de „dorința extraordinară a președintelui de a arăta românilor că proiectul USL este, de fapt, nefuncțional – fapt cumva dovedit în logica sa de alegerile parțiale recente din Neamț și Maramureș. USL  merge înainte, cu atât mai mult cu cât aceste alegeri parțiale au dovedit mai presus de orice necesitatea și utilitatea construcției noastre politice în fața sistemului  impus de subalternii lui Băsescu. Fără îndoială că unitatea de acțiune este cea mai bună opțiune în faţa unui adversar fără scrupule, dispus să recurgă la o sumă de practici nedemocratice fără precedent. Mai mult decât atât, cele întâmplate atrag responsabilitatea liderilor USL de a consolida Uniunea Social Liberală, dar și de a se bate în Parlament pentru adoptarea legislației care sancționează mita și frauda electorală”. N. DINU

„Băsescu este orice, doar preşedintele României nu!”

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Investiţii de milioane la Lereşti

Recent declarată stațiune turistică, localitatea Lerești beneficiază de o expansiune nemaiîntâlnită a domeniilor turistic, economic și...