Web Analytics

Bascov: Conducând sub influența alcoolului a accidentat o femeie pe marcajul pietonal

de | 6.06.2023 18:25 | Actualitate, Home

În seara zilei de 5 iunie a.c., în jurul orei 22:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că, în localitatea Bascov, a avut loc un accident rutier, cu victimă pieton.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș, care au constatat faptul că, un bărbat de 48 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism, pe DN 7C, în localitatea Bascov, a accidentat o femeie de 70 de ani, din Bascov, care se angajase în traversarea străzii, pe marcajul pietonal.

Citește și Bărbat înjunghiat de un tâlhar după ce a refuzat să-i dea 2 lei

În urma accidentului, femeia a fost transportată la spital. Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 196 și 336 din Codul Penal.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *