Web Analytics
scris duminică, 18.04.2021

Bărbatul din Pitești a murit „din cauza nepregătirii polițiștilor”, susține un sindicalist din Poliție

Continuă cercetările, iar declarațiile sunt la zi, referitoare la tragedia petrecută zilele trecute la barul de lângă Autogara de Sud din Pitești.

Bărbatul din Pitești a murit „din cauza nepregătirii polițiștilor”, susține un sindicalist din Poliție

Libertatea.ro a făcut publice declarațiile președintelui de onoare al Sindicatului Agenţilor de Poliţie referitoare la bărbatul care a decedat după ce a fost pus la pământ de către 3 agenți de poliție. Iată ce a declarat Iulian Surugiu

”Când intervenția se termină așa, să ne ferească Dumnezeu! Intervenția nu a fost în regulă. Agentul de poliție are spray la el, dacă ar ști să-l imobilizeze. Cartea spune că sunt doi agenți pregătiți și cetățeanul era singur, ei trebuiau să-l încătușeze fără să pățească nimic omul acela. Dar când nu știi să-l încătușezi, ce faci? Acționezi haotic sau cum ți se pare ție că e bine”.

Acesta a dat vina pe lipsa de pregătire fizică a polițiștilor în acest caz.
„Aici, în speță, putem să vorbim de pregătirea fizică. Pregătirea fizică a polițiștilor, la cartea lor, acolo, zice că șase ore pe săptămână trebuie să se pregătească fizic. Angajatorul să construiască niște săli de sport, să pună un antrenor care să-l învețe pe polițist să se și apere și să facă intervențiile regulamentar”, a mai precizat Iulian Surugiu.
IPJ Argeș a anunțat că a deschis dosar penal pentru purtare abuzivă și ucidere din culpă, dosarul fiind preluat de Parchetul Pitești.
sursa foto Facebook/pitestiri

Distribuie!

1 Comentariu

  1. ” Bărbatul din Pitești a murit „din cauza nepregătirii polițiștilor”, susține un sindicalist din Poliție „.
    // Mirsica, fa-te ca lucrezi ! // Si … cati ca sendecalistul den politie ; salarii babane si pensii umflate !
    Totusi , persista o intrebare de mult bun-simt : de ce nu pocnesc umflatii ?!

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Investiţii de milioane la Lereşti

Recent declarată stațiune turistică, localitatea Lerești beneficiază de o expansiune nemaiîntâlnită a domeniilor turistic, economic și...