Web Analytics

Bărbatul care a provocat accidentul mortal de la Călinești, reținut pentru că a părăsit locul faptei

de | 10.12.2022 19:07 | Actualitate, Home

Polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Topoloveni au continuat verificările în ceea ce privește accidentul mortal din această dimineață, din localitatea Călinești și au reținut un bărbat de 35 de ani, din Călinești, conducătorul autoutilitarei, pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea polițiștilor.

Din cercetări s-a stabilit că, bărbatul, care conducea o autoutilitară pe DC 73, pe raza localității Călinești, în jurul orei 05.45 ar fi accidentat un bărbat de 43 de ani, din aceeași localitate și ar fi părăsit locul producerii accidentului, fără încuviințarea polițiștilor, ulterior, după aproximativ 50 de minute ar fi revenit la fața locului și a anunțat evenimentul, apelând numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

Citește și https://jurnaluldearges.ro/soferii-care-depasesc-viteza-legala-cu-100-km-h-ar-putea-ramane-fara-masina-229337/

Din păcate, pentru pieton nu s-a mai putut face nimic, echipajul medical sosit la locul accidentului declarând decesul.

După administrarea probatoriului, bărbatul, de 35 de ani, a fost reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de mâine, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Articol scris de Alina Crangeanu

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *