Web Analytics
scris joi, 06.05.2021

Bărbați din Mărăcineni și Pitești reținuți pentru violență în familie

În ziua de 05 mai a.c., polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Bascov au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie, sub aspectul ameninţării şi al lovirii sau altor violenţe şi au reţinut un bărbat de 47 de ani, din Mărăcineni.

Bărbați din Mărăcineni și Pitești reținuți pentru violență în familie

În după-amiaza zilei de 05 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov au fost sesizați de către o femeie de 69 de ani, din Mărăcineni, despre faptul că, pe fondul consumului de alcool, fiul său ar fi ameninţat-o şi agresat-o, în timp ce se aflau în curtea locuinței.

De asemenea, bărbatul a continuat să își amenințe mama și în prezența polițiștilor care au intervenit la eveniment, motiv pentru care a fost imobilizat și condus la sediul poliției.

După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

 

Citește și Modernizarea Drumului Naţional DN 67B Scoarţa-Piteşti, în atenţia senatorului Dănuţ Bica

 

De asemenea, în ziua de 05 mai a.c., polițiștii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de violenţă în familie și încălcarea măsurilor dispuse de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție şi au reţinut un bărbat de 41 de ani, din Pitești.

Din cercetări s-a stabilit că, în seara zilei de 05 mai a.c., bărbatul ar fi ameninţat şi agresat pe soţia sa, încălcând astfel măsurile impuse prin ordinul de protecție emis în cursul lunii martie a.c.

După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fost primar fără poartă-n casă

Liviu Țâroiu nu a prins un loc în viitorul Consiliu Local al Câmpulungului, dar are ce să facă la pensie. Ca să omoare timpul și canicula s-a băgat...