Web Analytics
scris duminică, 20.11.2022

Bărbat reținut după ce și-a bătut fosta iubită

Teroare într-un coafor din Pitești, acolo unde o angajată gravidă în două luni a fost luată la bătaie şi amenințată de fostul iubit. S-a întâmplat chiar sub ochii colegei sale, care i-a sărit în ajutor.

Bărbat reținut după ce și-a bătut fosta iubită

Totul s-ar fi întâmplat după o discuție pe care ar fi avut-o cei doi foști iubiți la un salon cosmetic din cartierul Trivale. Individul a început să o amenințe şi să-şi lovească fosta iubită, dar şi pe colega ei, care a intervenit pentru a aplana conflictul. Una din cliente a sunat la 112. La faţa locului au ajuns un echipaj de poliţie şi unul medical.

Citește și: Fiul unui procuror s-a sinucis cu arma tatălui

Cele două femei  au fost duse la spital pentru a primi îngrijiri medicale. Din fericire, sunt în stare bună. Agresorul, în vârstă de 35 de ani, a fost imobilizat şi încătușat de poliţişti. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, apoi a fost dispusă cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...