În dimineaţa zilei de miercuri 30 iulie, la orele două, datorită viiturii create pe Râul Doamnei, care s-a apropiat cu 3 centimetri de maximul istoric, barajul de la Mărăcineni a fost închis. Decizia a fost luată de prefectul Mihai Oprescu, care îndeplineşte şi funcţia de preşedinte al Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, pentru a nu se suprapune punctele de viitură de pe Râul Argeş şi Râul Doamnei în zona municipiului Piteşti şi pentru micşorarea debitului pe Râul Argeş în zona barajului Prundu. Este pentru a doua oară în acest an când se dispune închiderea barajului de la Mărăcineni, acesta fiind închis şi în urmă cu aproximativ trei luni, în timpul inundaţiilor din luna mai. Potrivit şefului Dispecerat al Administraţiei Bazinale de Apă Argeş-Vedea, Cristian Barbu, la ora actuală, în barajul de la Mărăcineni s-a acumulat un volum de 3 milioane metri cubi de apă.
Iustina HARCO-BURCEA

Senatul a adoptat tacit o lege care prevede pedepse progresive pentru consumatorii de droguri
Senatul a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă care vizează reducerea consumului de...
0 Comentarii