Web Analytics
scris vineri, 01.03.2024

Bani de la stat pentru româncele care au afaceri

Femeile din România care dețin afaceri pot primi sute de mii de lei de la stat, fonduri nerambursabile, prin programul Femeia Antreprenor.

Bani de la stat pentru româncele care au afaceri

Citește și: Comisia Europeană aprobă României un ajutor de stat în valoare de 164 de milioane EUR, pentru sprijinirea producției agricole


Ministrul Eeconomiei, Antreprenoriatului și Turismului lansează o nouă ediție a programului Femeia Antreprenor. Procedura de implementare se află în consultare publică. „De mărțișor, MEAT aduce vești bune despre „Femeia Antreprenor”! Mai exact, instituția noastră pregătește o nouă ediție a programului care încurajează doamnele să își creeze propriile destine în lumea afacerilor, prin acordarea de finanțări nerambursabile, de la bugetul de stat. Primul pas a fost îndeplinit: procedura de implementare a schemei de ajutor de minimis se află în consultare publică”, au anunțat reprezentanții ministerului. La fel ca în cazul ediției precedente, vor fi oferite granturi în valoare maximă de 200.000 lei/IMM. Această sumă poate acoperi cel mult 95% din valoarea cheltuielilor eligibile din cadrul proiectelor ce urmează a fi depuse de către doamnele antreprenor.

Citește și: Radu Perianu, desemnat candidat al PNL Argeș la șefia Consiliului Județean


Programul are și o serie de noutăți în comparație cu ediția precedentă. „Mai mult, ediția din acest an a programului Femeia Antreprenor aduce noutăți: actualizarea criteriilor privind evaluarea cererilor de finanțare. Proiectele câștigătoare vor fi selectate în funcție de punctajul obținut, în ordine descrescătoare, pe baza grilei stabilite prin procedură. Măsura devine, astfel, complementară Start-Up Nation, program cu tradiție, care se axează pe susținerea companiilor aflate la început de drum.”, au precizat cei de la MEAT. Pentru anul 2024, MEAT estimează un număr de 1.000 de beneficiare, bugetul aprobat fiind de 200 milioane de lei.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită