Web Analytics

”Băieții deștepți”, susținuți de Guvern să construiască hidrocentrale mici pe arii protejate

de | 4.11.2022 10:10 | Actualitate, Economie, Home, Politica si Administratie

Guvernul va susţine reaprobarea în Parlament a proiectului privind construcţia de hidrocentrale mici pe arii protejate, după ce vor fi corectate elementele neclare declarate neconstituţionale de Curtea Constituţională. Asta a afirmat premierul Nicolae Ciucă, în contextul în care România are nevoie de energie, dat fiind și războiul din Ucraina. Mai multe organizații de mediu se opun însă unor astfel de construcții ale ”așa-zișilor ”băieți deștepți”, care afectează situri naturale, iar Comisia Europeană a recepționat semnalele lor de alarmă.

Citește și: Pădurile bavareze şi Munţii Făgăraş. O poveste despre cum să ajungi să trăieşti ca în Germania, lângă un parc naţional

Curtea s-a pronunţat pe principiul bicameralismului, motiv pentru care atunci când vom avea publicată motivarea Curţii, se va întoarce în Parlament. Guvernul va susţine ca elementele neclare din cuprinsul legii să fie asumate de Senat şi de Cameră şi să o reaprobăm, pentru că avem nevoie de aceste hidrocentrale, sunt bani ai României investiţi în aceste hidrocentrale. Avem cel puţin în momentul de faţă 11, care sunt asumate prin a fi repuse în funcţiune, pentru că unele dintre ele au ajuns la un nivel de finalizare de până la 90%. Avem nevoie de energie. Energia este o cerinţă strategică pentru noi şi pentru Uniunea Europeană, deci vom finaliza acest proiect până la finalul anului acesta”, a afirmat premierul, citat de Agerpres.

Citește și: Suspiciune de fraudă la achiziția de echipamente medicale cu fonduri europene!

Curtea Constituţională a admis, miercuri, 2 noiembrie, sesizarea USR în legătură cu legea care permite construcţia de hidrocentrale mici în ariile protejate, au precizat, pentru Agerpres, oficiali ai CCR.
Camera Deputaţilor a adoptat, pe 23 martie, proiectul ce prevede că obiectivele de investiţii pentru realizarea de amenajări hidroenergetice în curs de execuţie cu procent de realizare mai mare de 60% sunt considerate proiecte de interes public major şi de siguranţă şi securitate naţională şi urmează să fie puse în funcţiune până la 31 decembrie 2025.
”Finalizarea acestor obiective de investiţii care se suprapun cu arii naturale protejate este posibilă, cu condiţia ca Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor să propună în compensare pentru suprafeţele ocupate o zonă echivalentă din punct de vedere al biodiversităţii cu zona ocupată de obiectiv, până la punerea acestuia în funcţiune, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2025”, după cum prevede proiectul.

Articol scris de Gabriel Lixandru

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *