Web Analytics
scris vineri, 06.11.2020

Avocatul Zărnescu l-a iertat pe delatorul care l-a reclamat la ANI pe când era consilier local

# Maestrul a primit abia săptămâna trecută, după 5 ani și jumătate de așteptare, un răspuns de la ANI că lucrarea care îl viza a fost clasată
      Avocat cu multă experiență în domeniu, având clienți de apărat chiar în această speță, maestrul Nicole Zărnescu a fost și el luat în colimatorul ANI. Pe 21 mai 2015 a fost anunțat printr-o înștiințare că făcea obiectul unei evaluări a activității sale de consilier în Consiliul Local Pitești. După ce a rămas mască de ceea ce i se întâmpla, a făcut o mică investigație și a aflat astfel că era victima unui delator. Pe surse, a aflat că fusese trimisă o anonimă în care era acuzat că a votat o hotărâre ce viza o societate comercială pe care o avea drept client.
Citește și  (P) Cauți un loc de muncă? Ești îndemânatic și ai permis de conducere? Vino la MOBEXPERT Pitești
 
”Am început să îmi fac multiple «procese-verbale de gândire», ca să-mi aduc aminte ce s-ar fi putut întâmpla. Eu știam că nu am participat la vot la nicio hotărâre, nici în comisie și nici în plen, care viza un client al meu. M-am ferit ca dracu de tămâie și de cruce. Am avut și am, ca avocat, destule procese cu ANI ca să fi dobândit și eu oleacă de expertiză. Chiar nu știam despre ce e vorba, dar m-am conformat, am stat și am așteptat…” Și a așteptat vreo cinci ani și jumătate, pentru că abia la sfârșitul săptămânii trecute a primit, tot de la ANI, o înștiințare în care era anunțat, pe patru rânduri, că lucrarea care îl viza fusese clasată. „Am clienți care într-o lună au fost împachetați, ștampilați și executați de către ANI, năruindu-se o muncă și o carieră de o viață. Iar eu am așteptat cinci ani și jumătate ca să mi se spună că sunt nevinovat… Ciudată rânduială!…” – spune avocatul. Întrebat, acesta ne-a spus că știe cine a fost autorul sesizării, dar l-a iertat.

Avocatul Zărnescu l-a iertat  pe delatorul care l-a reclamat la ANI pe când era consilier local

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...