Web Analytics
scris joi, 13.06.2024

Avocatul Panţoiu, despre liberarea lui Pendiuc: „Ziua în care Dumnezeu Iisus S-a Înălțat la Tatăl, prin voia Lui…”

După cum v-am informat, Judecătoria Pitești a admis joi,13 iunie, în ziua de Înălţarea Domnului, propunerea de liberare condiționată a Comisiei specializate din cadrul Penitenciarului Mioveni în ceea ce-l priveşte pe Tudor Pendiuc, fost primar al Piteştiului.

Avocatul Panţoiu, despre liberarea lui Pendiuc: „Ziua în care Dumnezeu Iisus S-a Înălțat la Tatăl, prin voia Lui…”

Citeşte şi: Tudor Pendiuc iese din închisoare

Instanţa a dispus, aşadar, liberarea condiţionată a condamnatului Pendiuc Tudor de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 374/2023 din 05.05.2023, emis de Tribunalul București, Secția I Penală.

Vă reamintim că fostul edil se află în detenție după ce, la începutul lunii mai 2023, deci acum un an, Curtea de Apel București a decis condamnarea lui la patru ani de închisoare cu executare în dosarul „Publitrans”. Aceeași pedeapsă o au de ispășit în dosarul cu autobuzele Constantin Scarlat și Gheorghe Văsîi.  

Pendiuc, care va împlini 70 de ani în luna august, a mai stat nouă luni după gratii pe parcursul urmăririi penale, iar în total a însumat fracţiunea corespunzătoare din pedeapsă pentru a putea beneficia de liberarea condiţionată.

Dan Ioan Panţoiu, avocatul său, ne-a declarat după aflarea deciziei Judecătoriei Piteşti: „LIBER! Ziua în care Dumnezeu Iisus S-a Înălțat la Tatăl, prin voia Lui, Tudor Pendiuc a primit dezlegare să se întoarcă acasă!”

Dl avocat a mai spus că decizia instanţei nu va mai fi contestaă, aşa că fostul primar poate ieşi din Penitenciarul Mioveni chiar şi mai devreme de luni.

Distribuie!

1 Comentariu

  1. Dacă ar mai fi candidat Pendiuc cred că l-ar fi bătut la cur pe Gentea

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită