Web Analytics
scris luni, 11.05.2026

Avocatul lui Călin Georgescu, trimis în judecată

Unul din avocații lui Călin Georgescu, parte din Baroul București a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București pentru violarea sediului profesional.

Avocatul ar fi intrat fără drept în biroul directorului general al ANAF București și ar fi perturbat o ședință legată de executarea unei hotărâri definitive de confiscare. Potrivit portalului instanțelor, este vorba despre avocatul Petre-Mircea Bogdan, cunoscut și pentru aparițiile publice alături de Călin Georgescu.

Citește și Video. Accident feroviar în Argeș, la Leordeni. Mașină, acroșată de tren

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a anunțat finalizarea cercetărilor și trimiterea în judecată a avocatului, care va fi cercetat în stare de libertate.

„La data de 08.05.2026 au fost finalizate cercetările, fiind dispusă de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti trimiterea în judecată, în stare de libertate, şi sesizarea Curţii de Apel Bucureşti cu privire la o persoană fizică, având calitatea de avocat în cadrul Baroului Bucureşti, sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni de violarea sediului profesional, reţinându-se că în data de 18.06.2025, în intervalul orar 11:25 – 11:52, inculpatul, sub falsul pretext că ar avea o audienţă la un funcţionar public din cadrul instituţiei, a pătruns, fără drept, respectiv cu nesocotirea procedurii de sistem pentru gestionarea cererilor de audienţă şi circuitul acestora în cadrul ANAF şi în structurile subordonate, în sediul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti, situat în mun. Bucureşti, sector 2, într-o zonă nedestinată publicului şi fără a avea acordul vreunei persoane îndreptăţite să-l dea, respectiv în biroul directorului general al instituţiei, unde se desfăşura o şedinţă de lucru privind executarea unei dispoziţii de confiscare prin echivalent dispusă de la o societate comercială, printr-o hotărâre penală definitivă, cu intenţia de a perturba lucrările şedinţei”, a transmis Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Piste pentru pietoni la Câmpulung

Momentul este în ziua de luni, 4 mai 2026, spre prânz, locul este în apropierea fostei autogări din Câmpulung. O mașină de poliție oprește în...