Averea impresionantă a Bisericii Sf. Nicolae din Piteşti

de | 17.08.2017 10:12 | Cultură

8 01Epitropii bisericii, Eftimie Niculau şi Nicolae Chirculescu au intentat în anul 1856 la Tribunalul Argeş o acţiune de revendicare a unei porţiuni de moşie din trupul satului Geamăna, numită Vătăşeşti, care era stăpânită de serdarul Ştefan Jianu şi de urmaşii clucerului Nicolae Socolescu.

În 1863, Tribunalul Argeş a dat câştig de cauză bisericii şi îi recunoştea acesteia dreptul de stăpânire asupra terenului de danie de la o anume Despa preoteasa de 324 stânjeni, aflat pe lângă hotarul Piteştilor, aşa cum reiese din ocolniţa moşiei Geamăna. Hotărârea Tribunalului Argeş este atacată la Curtea de Apel Bucureşti unde prin sentinţa definitivă din 1873, biserica nu mai primeşte recunoaşterea dreptului de stăpânire asupra stânjenilor din moşia Geamăna.

Deşi avea multe proprietăţi imobiliare biserica nu avea în 1877 nicio cristelniţă pentru botezul copiilor

Deşi a pierdut terenul din afara Piteştiului, biserica mai avea în anul 1877 în oraş o avere imobiliară impresionantă: şapte terenuri cu embatic în străzile Brătianu (3), Lascăr Catargiu (1) şi Fântâni (3), pe care s-au construit case de-a lungul timpului (casa maiorului Roşulescu, str. Brătianu 22, casa maiorul Dimitrie Constantinescu căsătorit cu Marioara Rădulescu, str. Griviţa 15); alte două terenuri din centrul oraşului au fost luate de primărie fiind trecute în domeniul public; deţinea patru prăvălii în zona centrală care erau închiriate unor comercianţi diverşi (trei în strada Şerban Vodă, culoarea Roşie) şi una în strada Doamna Bălaşa. Deşi avea multe proprietăţi imobiliare biserica nu avea în 1877 nicio cristelniţă pentru botezul copiilor şi a cumpărat una de aramă abia în 1879 de la un anume Dumitru Tokanie. De-a lungul timpului o parte din terenurile cu embatic au fost răscumpărate de proprietarii caselor, aşa cum a procedat evreica Mina Frischtak domiciliată în Piteşti, str. Brătianu, 28 care a cumpărat casa de la moştenitorii decedatului căpitan Gr. Constantinescu şi a plătit epitropiei bisericii suma de 780 lei, după calculul Ministerului Cultelor, adică răscumpărarea de veci a embaticului anual multiplicat de 60 de ori.
Preotul Nicolae Mateescu a fost primul care s-a preocupat în mod serios de administrarea averii bisericii şi de starea financiară a parohiei. El se plângea autorităţilor administrative şi ecleziastice superioare că preoţii şi epitropii din trecut nu s-au preocupat îndeaproape pentru administrarea bunurilor funciare.

Biserica realiza cele mai mari venituri în urma închirierii prăvăliilor

Biserica realiza cele mai mari venituri în urma închirierii prăvăliilor, în special din chiria restaurantului „Cafe de France” şi mai apoi a „Halei de Bere”. În 1879 s-au făcut investiţii la prăvălia bisericii, „Cafe de France” unde s-a montat o sobă de fier şi s-a aşternut o pardoseală nouă. Cu această ocazie s-a reparat şi turla bisericii de către evreul Herşiu (Haim) Avram. Din nou, în 1901, s-a refăcut acoperişul clopotniţei de către acelaşi tinichigiu evreu, cu aprobarea epitropilor C. Dimitrescu şi P.D. Muşetescu şi a arhitectului oraşului, Angelo Delnevo. De cele mai multe ori chiriaşii erau îndărătnici şi încercau să se eschiveze de la plata chiriilor faţă de biserică deoarece, pe bună dreptate, unele prăvălii aveau acoperişul vechi din şiţă mare prin care apa şi zăpada intrau lesne. Pentru recuperarea chiriilor restante, preotul Mateescu a apelat de-a lungul timpului la instanţa de judecată pentru a soluţiona aceste diferende. Biserica s-a judecat cu Petrache Grigoriu cafegiu, Ghiţă Paraschivescu, Iosif Ionescu care erau acuzaţi că sunt rău platnici. În anul 1898 epitropia bisericii Sf. Gheorghe a fost nevoită să facă un împrumut de 1.500 lei la Societatea Economică de Argeş pentru a construi o prăvălie şi o magazie în locul celor care urmau să fie dărâmate de primăria Piteşti, întrucât clădirile vechi din strada Şerban Vodă „conform regulamentului comunal relativ la salubritate şi înfrumuseţarea comunei nu se mai poate(sic!) tolera”. Între 1898-1899 cu ajutorul antreprenorului Anton Bamffi s-a ridicat o altă clădire în care s-a înfiinţat berăria şi restaurantul „Hala cu Bere” de 300 mp, cu 5-7 camere şi 150 mp de teren pe care se afla o grădină de vară.

În 1915 când biserica este transformată în parohie mai avea decât o singură prăvălie – „Hala cu Bere”

Prin actul de vânzare autentificat de Tribunalul Argeş la nr. 429/1910, biserica a vândut primăriei oraşului, pentru utilitate publică, în vederea lărgirii străzii Plevna, două imobile cu terenurile lor în centrul oraşului, în suprafaţă totală de circa 130 mp cu suma de 12.000 lei, înscrisuri funciare urbane Bucureşti 5%, pentru care primăria plătea bisericii un procent anual de 600 lei. În 1915 când biserica este transformată în parohie mai avea decât o singură prăvălie – „Hala cu Bere”. Pentru a găsi o altă sursă de venit facilă în timpul războiului (1916), epitropia a scos la licitaţie publică cu aprobarea ministerului Cultelor, 14 bucăţi de piatră (lespezi, cruci rupte, pisanii), „de când înmormântările se făceau în jurul bisericii”, după cum afirma preotul paroh Angelescu. Pietrele s-au vândut cu 835 lei în condiţiile în care „Hala cu Bere” aducea un venit din chirie de 370 lei în 1916-1917, fiind cumpărate de maistrul pietrar Nicola Kaghiorghes, Nicolae Simtion şi Bretto Domenico din Piteşti. De-a lungul timpului „Hala cu Bere” a fost închiriată evreului Gheorghe Markus, căsătorit cu Ana, căruia Ministerul de Finanţe la 10 martie 1916 i-a anulat brevetul de licenţă în baza căruia îşi exercita comerţul de berărie şi restaurant, între 1921-1925 lui Iancu Georgescu Busuioc care a subînchiriat lui Jean Nicolescu şi Fabricii de Bere Luther din Bucureşti. În aprilie 1925 imobilul din strada Şerban Vodă 99 a fost închiriat pe o perioadă de 5 ani, cu o chirie anuală de 70.000 lei, fraţilor Cristache şi Nicolae Cristescu care au înfiinţat în imobil „Cofetăria şi cafeneaua Fraţii Christescu”. La licitaţie din anul 1930 s-au prezentat decât doi concurenţi, între care şi vechiul chiriaş, C. Cristescu care a oferit mai puţin decât plătise chiria în trecut, oferind anual suma de 60.000. Până la aprobarea licitaţiei de către consiliul eparhial, se iveşte Gh. Gall, proprietarul cinematografului „Aquila” din Piteşti care oferă suma de 80.000 lei pentru imobil. Supraoferta făcută de Gh. Gall, deşi nu a fost introdusă în termen, era mai tentantă din punct de vedere financiar, chiar cu riscul contestaţiei în instanţă din partea lui C. Cristescu. De aceea, între Gh. Gall şi preotul Angelescu a intervenit o înţelegere prin care primul se obliga să suporte toate cheltuielile procesului până la terminare, fără să aibă vreo pretenţie de despăgubire din partea bisericii. Prin sentinţa Tribunalului Argeş din 1930, chiriaşul Cristescu a fost obligat să evacueze de îndată prăvălia care s-a scos din nou la licitaţie fiind adjudecată bineînţeles de Gh. Gall. Deşi era în perioada crizei financiare, noul chiriaş a transformat sălile prăvăliei în primul cinematograf sonor din Piteşti care în curând a intrat în incapacitate de a plăti ratele chiriei anuale, fiind acţionat în judecată pentru recuperarea datoriilor (sentinţa civilă nr. 164 din 1932 a Tribunalului Argeş). Cu toate acestea, Gh. Gall a continuat să folosească imobilul bisericii până în anul 1935 când câştigă următoarea licitaţie pentru alţi 5 ani.

Excedentul bugetar anual era investit

Banii rezultaţi din închirierea acestui imobil erau insuficienţi şi preotul Dumitru Angelescu a încercat să aducă venituri bisericii din plasamente financiare. Excedentul bugetar anual era investit, cu acordul epitropiei, în bonuri funciare şi se solicita adesea să fie autorizat sindicul Bursei Bucureşti ca „să cumpere titluri ale Împrumutului Naţional 5% pe numele epitropiei parohiei Bisericii Sf. Nicolae din Piteşti”. Efectele financiare deţinute de biserică la Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni Bucureşti au fost retrase spre a fi depuse la sucursala Băncii Naţionale din Piteşti după cum urmează: Împrumutul Naţional 5% din 1916, Împrumutul Unirii 5% din 1919. Sucursala Băncii Naţionale din Piteşti a refuzat să primească aceste sume în cupoane de valoare fiind „prea neînsemnate” şi s-au depus la Banca Tehnică din Piteşti, al cărei director era epitropul Apostol Dima. În bugetul de venituri şi cheltuieli din 1935 s-a trecut de preotul paroh Paraschiv Popescu că: „La suma de 296.810 lei depusă în numerar la Banca „Înfrăţirea” din Curtea de Argeş, precum şi la suma de lei în numerar 38.500 lei depusă la Banca Tehnică Argeşeană Piteşti nu s-a primit nicio dobândă, până ce băncile vor începe a funcţiona”, fiind în perioada de refacere după criza financiară mondială.
Sursa: Blog istorie locala

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii