# Duminică, 17 iulie. Plec pe litoral, la un curs de specializare. Statutul funcţionarului public te obligă periodic la astfel de experienţe. La început, eram sceptic, amintindu-mi de reciclările comuniste, despre care se spunea că sunt ca lumînările la capul mortului – te luminează dar nu te deşteaptă. Treptat-treptat, mi-am dat seama că marele cîştig al acestor cursuri nu este, neapărat, ce ţi se predă ci, mai ales, schimbul de experienţă cu ceilalţi… şcolari adulţi. Socializare, schimb de perspectivă şi de experienţă de viaţă. Pe A2 se circulă impecabil, după Feteşti se aglomerează. Mă uit la indicator şi mă apucă rîsul, amintindu-mi că, odinioară, locului i se spunea Futeşti, dar comuniştii, mai pudici, au schimbat o literă. Dacă răsfoieşti „Proverbele” lui Zane, descoperi şi alte toponime fantastice, de genul Pulileşti… Pînă şi amărîtul de sat Ciumeşti, din Argeş, a fost rebotezat Argeşelu!
# Luni, 18 iunie. În Constanţa, toate vechi şi nouă toate. Trafic aglomerat, clădiri noi, mai ales sedii de bănci, hoteluri şi mall-uri. Cobor spre Cazinou, în zona istorică a Pieţei Ovidiu. Casele vechi stau să cadă, ici-colo a apărut cîte o terasă. În balcoanele ruginite, rufe la uscat. Tencuială căzută, culori violente, naţiunea înlocuitoare în păr. Pînă şi Cazinoul arată jalnic, iar presa locală scrie că bogaţii Constanţei nu se înghesuie să investească. Mazăre ar zice da, dar să-l ia Primăria. Asta e tragedia patrimoniului naţional – ba nu se ştie cine e proprietar, ba nu sunt bani pentru refacere. Bugetul Ministerului Culturii ar trebui să fie de zece ori pe-atît, dacă vrem să mai salvăm ceva.
# Marţi, 19 iulie. Contraste, contraste… La Mamaia, pe plaja Playboy, intrarea e 80 de lei, fără consumaţie, dacă vrei să stai lîngă Irinel Columbeanu. Alături, în parcarea de la Hotel Flora, o familie de gorjeni mănîncă brînză cu roşii de pe portbagajul Daciei. Bragă şi şampanie, covrigi şi caviar. Terase pentru toate buzunarele şi limuzine. Cluburi de house şi manele. O Românie în miniatură.
# Miercuri, 20 iulie. Mamaia, bunica litoralului nostru, şi-a făcut face-lift. Multe hoteluri sunt renovate, plajele au umbreluţe şi şezlonguri, telegondola se fîţîie de colo-colo. Dar bolile i-au rămas – marea este plină de alge putrezite, prin care nimeni nu se încumetă să treacă fără cizme de cauciuc şi mască respiratorie. Administratorii plajelor, de fapt nişte mucoşi care ştiu numai să-ţi scoată banul din buzunar, ridică fatalist din umeri: „Asta e natura, şefule, n-avem ce-i face! Doriţi un şezlong?”. Aş dori un tsunami de la natură. Să ne cureţe. Apoi, după ce ai găsit o plajă mai curată şi te întinzi, cu ochii-nchişi la soare, îţi dai seama că tot e ceva în neregulă. Din difuzoare cocoţate pe stîlpi, urlă un post de radio. Copii despuiaţi ţipă după mă-sa (sau după tac-su, de la caz la caz). Părinţii îi ignoră suveran, apoi se răstesc şi ei. Vînzători tuciurii trec printre şezlonguri, strigîndu-şi marfa: nămol, scoici, porumb, zmeură şi căcat de urs. Trec cu o frecvenţă de două ori pe minut. Între vizitele lor, ca să nu te plictiseşti, eşti îndemnat de unii cu porta-voci să te pupe Jean, în spectacol la Mamaia. Dintre valuri, apare ambarcaţiunea „Ioana”, iar echipajul zbiară şi el să te urci la bord, să te plimbi cu yola ca să vezi telegondola. Singurul gentleman de pe plajă e macacul Biţă, cumpărat din Maroc de un pozar – la 40 de grade, tremură ca băgat în priză dar nu scoate un sunet. Maimuţele umane îi ignoră pilda. Doamne, de ce ne-ai lăsat pe pămînt, de ce nu ne-ai luat graiul, să fim singura naţie de surdo-muţi de pe planetă? Atunci să vezi turism! Cu timpanele franjuri, îmi jur cumplit în barbă să-mi fac, de acum încolo, toate concediile la Marea Nordului, să se audă numai fîlfîitul pinguinului şi ţipătul de dragoste al balenei albastre.
# Joi, 21 iulie. Dumnezeu nu doarme, azi noapte a venit tornada! Toate algele au dispărut, vînzătorii gălăgioşi – aşijderea! Plouă în rafale, aşa că nu e vreme de plajă. Atunci, să ne ocupăm de cultură! Mă sui în Skodiţă şi dau o fugă pînă la Muzeul de Artă din Constanţa. Nu l-am mai văzut din studenţie, cînd m-au impresionat „Himerele” lui Paciurea şi ochii din tablourile lui Ţuculescu. Acum descopăr cu delicii colecţia sa de impresionişti, de la G.D. Mirea la Lucian Grigorescu, şi de la Tonitza la Vasile Popescu. E şi un portret teribil al Cellei Serghi, semnat de Mariana Rădulescu – frumoasă femeie, scriitoarea, avea ceva din înfăţişarea unei dansatoare de flamenco. La etajul doi al Muzeului sunt grupate pînzele cu subiecte marine, cu peisajele fabuloase ale Golfului de Argint, cu minaretele Balcicului. E colecţia salvată după pierderea Cadrilaterului, adusă aventuros în ţară. Mă gîndesc că, dacă vrea şi el un loc pe harta colecţiilor româneşti, Piteştiul ar trebui să promoveze ce are mai bun – probabil cu o galerie dedicată exclusiv lui Schweiţer-Cumpăna şi una pentru artă naivă – n-om fi noi atît de tari în domeniu ca sîrbii, dar tot avem vînă.
# Vineri, 22 iulie. Abia astăzi, la spartul tîrgului, începe să-mi placă starea de plajă, cînd te îngropi în nisipul cald, ca un animal preistoric, suspendînd tot ce înseamnă rezervă, lăsînd soarele să-ţi ardă toate angoasele, toate complexele. Parcă şi sîngele se subţiază şi se încălzeşte, marea şi cerul îţi demonstrează cum s-a născut geometria euclidiană, pescăruşii, reduşi la esenţa zborului, au cuib în Lumea Ideilor, iar umbra şi lumina se joacă de-a logica aristotelică. Fericite popoarele mării, cu lipsa lor de îndoieli cu tot! Ia nu mai aruncaţi cu pietre în greci, voi, locuitori ai pădurilor germane! În faţa splendorii apolinicului, ce mai contează economicul! Cristian Cocea
0 Comentarii