Cea de a doua autospecială alocată Salvamont Argeș de către Ministerul de Interne, prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, în cadrul unui program finanțat din fonduri europene, a intrat în posesia formației de la Câmpulung. Adrian Dumitru BUGHIU, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, a marcat acest moment împreună cu salvatorii montani argeșeni, ocazie cu care ansamblul de intervenție a fost prezentat pe larg.
Citește și Bancnote false puse în circulaţie în România. Ce le deosebeşte de cele reale
Prima autospecială a participat deja la misiuni de patrulare pe zona Transfăgărășanului și cu suplinire pe zona Nucșoara, iar cea predată astăzi va acționa pe zona Câmpulung pe secțiunile Iezer- Păpușa, Piatra Craiului și partea vestică a masivului Leaota, de pe teritoriul județului Argeș. Aceste două noi autospeciale vin în completarea celei achiziționate anul trecut de Consiliul Judetean Arges.
De menționat că doar cinci județe în țară care au primit câte două astfel de autospeciale.
“Iată, avem încă un moment de bucurie pentru noi, Consiliul Judetean Arges, dar mai ales pentru băieții noștri de la Salvamont Argeș. Astăzi dăm în folosință a doua autoutilitară care va deservi cu succes zona montană din județul nostru. Cele două ansambluri – autospeciale și cuști pentru transport canin – sunt dotate cu tot ceea ce este necesar, inclusiv echipament medical, pentru a răspunde provocărilor muntelui. Trebuie să mulțumim Departamentului pentru Situații de Urgență care a asigurat finanțarea. Îmi doresc ca intervențiile salvatorilor noștri să fie făcute în siguranță și sper să fie și cât mai puțin”, a declarat Adrian Dumitru BUGHIU, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.
“Cu aceste autospeciale vom interveni în zona montană pe un areal destul de important – masivul Iezer-Păpușa, jumătate din Piatra Craiului, masivul Leaota și sud-estul Făgărașului. Această autospecială este vitală pentru intervențiile în zona montană și în zone greu accesibile. Avem de acoperit suprafețe foarte mari de drumuri forestiere și de drumuri greu accesibile pentru a ajunge la victime. Cu aceste autospeciale, accesul până la victime și evacuarea acestora vor fi mai facile”, a spus Mihai Enache, șef formație Salvamont Câmpulung.
“Cele dou ansambluri au venit complet utilate – girofar, proiectoare reglabile, dotate cu targă specială, set de atele, defibrilator, tot ceea ce înseamnă primul ajutor calificat. Scaunele din spate se rabatează și există un sistem pe care se poate prinde acea targă astfel încât accidentatul să poată fi transportat până la ambulanță.
Am luptat aproape opt ani pentru a primi acest drept de a folosi girofarul pentru că, de multe ori, în intervențiile noastre, eram blocați în trafic de șoferii care nu ne acordau prioritate, deși eram în drum spre cazuri urgente. Aceste girofaruri urmează să fie montate și pe celelalte autoturisme ale Salvamont Argeș”, a completat Ion Sănduloiu, director Salvamont Argeș.
De subliniat că remorca de transport câini este o inițiativă a Salvamont Argeș.
Ideea acestui proiect a venit în 2016 din partea DSU. Încă de atunci am propus ca măcar o parte dintre autospecialele să fie dotate și remorci pentru transport câini. Acest lucru a fost acceptat și, deși propusesem doar 10 mașini, toate autospecialele au primit acest dotări. Este foarte bine, pentru că între timp au apărut foarte multe unități canine în țară. 🐕🦺 Sunt 26 de câini operaționali în 14 județe din țară și am aflat că, după ce au fost primite aceste dotări, Salvamont Maramures și Salvamont Caras-Severin și-au achiziționat și ei câini utilitari și vor veni la stagiile de practică din #Argeș – Ion Sănduloiu, director Salvamont Argeș.
0 Comentarii