Web Analytics
scris vineri, 28.06.2024

Autoritățile și instituțiile publice vor putea arhiva electronic actele fără acreditarea necesară firmelor care fac asta în scop comercial

Printr-o lege ce a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial, se stabilește modificarea unor acte normative referitoare la arhivarea documentelor electronice, astfel încât să poată fi aplicate mai multe prevederi existente în legislația specifică a unor state europene şi nu numai, ale căror reguli și structură din domeniu se aseamănă mult cu practica arhivistică din România.

Autoritățile și instituțiile publice vor putea arhiva electronic actele fără acreditarea necesară firmelor care fac asta în scop comercial

O primă schimbare introdusă prin Legea 201/2024, aplicabilă din 29 iunie, stabilește clar că prevederile Legii nr. 135/2007 privind arhivarea documentelor în formă electronică nu se aplică activităților de arhivare a documentelor electronice create și deținute de autoritățile și instituțiile publice în nume propriu și/ sau pentru unitățile, instituțiile și structurile aflate în subordinea sau în coordonarea acestora.

Citește și: Martori ai Parchetului într-un dosar de braconaj, doi vânători au fost suspendaţi pe trei ani din AJVPS Argeş!

Astfel, autoritățile și instituțiile publice vor putea face arhivarea electronică a documentelor fără a mai parcurge proceduri de acreditare ori notificare specifice unor operatori economici care desfășoară operațiuni în scop comercial. Apoi se stabilește clar cui îi revine sarcina îndeplinirii activității de arhivare a documentelor electronice. Mai exact, această activitate va fi desfășurată de către creatorul ori deținătorul documentelor, după caz, ca parte a obligațiilor ce îi revin potrivit Legii nr. 16/1996 privind Arhivele Naționale sau de către un furnizor de servicii, în condițiile Legii nr. 135/2007.

Noua lege definește și o serie de noțiuni întâlnite în arhivarea documentelor. Concret, arhiva electronică e definită ca ansamblul documentelor electronice create, primite și păstrate de o organizație în exercitarea activității sale, arhivarea electronică, ca activitate, parte a managementului arhivistic al documentelor, ce implică transferul acestora dintr-un mediu de activitate curentă și păstrarea lor într-un depozit de arhivă electronică, depozitul de arhivă electronică – ansamblul organizaţional, metodologic şi tehnic ce permite păstrarea arhivei electronice, cu asigurarea caracteristicilor iniţiale de integritate, autenticitate şi a posibilităţii de utilizare a documentelor, iar documentul electronic – orice conținut stocat în format electronic, în special sub formă de text sau de înregistrare audio, video sau audiovizuală.

Citește și: Şapte ani trişti de la moartea militarilor la Valea Urdii

În fine, documentul stabilește o serie de obligații pentru creatorii și deținătorii de documente electronice, cum ar fi adoptarea unui sistem de management arhivistic aprobat de Arhivele Naționale ale României, care să respecte procedurile specifice privind organizarea și desfășurarea activității arhivistice a documentelor electronice. În același timp, se stabilește obligația creatorilor și deținătorilor de documente electronice de a le administra astfel încât să se asigure păstrarea integrității, autenticității și posibilității de utilizare a acestora. (Sursa: avocatnet.ro)

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită