Web Analytics

Autobuzele Publitrans își modifică programul

de | 10.04.2021 10:31 | Actualitate

În contextul creşterii ratei de infectare cu virusul SARS-CoV-2, S.C. Publitrans 2000 S.A. informează publicul călător că, începând cu data de 10 aprilie 2021, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, după ora 20:00, circulaţia autobuzelor se va desfăşura după un program specific zilelor de sărbătoare. Intervalele de succedare vor fi cuprinse între 15 și 30 de minute.

Reamintim că în Municipiul Pitești, rata de infectare a depășit 4/mia de locuitori, astfel că au intrat in vigoare noi restricții:

Este interzisă circulația persoanelor în afară locuinței/gospodăriei fără restricții, după ora 20.00, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică;

– Este permisă funcționarea operatorilor economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, până la ora 18.00, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică; în intervalul orar 18.00 – 05.00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu;

– Se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness.

CITESTE SI CJSU Argeș- măsuri pentru Pitești și localitățile în care incidența e mai mare de 3 sau 4/1000 de locuitori

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii