În ziua de 24 august a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Topoloveni, împreună cu poliţişti ai Secţiilor de Poliţie Rurală Călineşti şi Leordeni, precum şi luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, au efectuat trei percheziţii la domiciliul unor persoane din comuna Căteasca.
Din cercetări, polițiștii au stabilit că trei bărbaţi de 20-21 de ani, din Căteasca, ar fi pătruns prin efracţie în nopţile de 17 spre 18 şi respectiv 23 spre 24 august a.c., în incinta unei societăţi comerciale, prejudiciul total ridicându-se la peste 70.000 de lei.
Cu ocazia percheziliilor au fost identificate şi ridicate mai multe bunuri, constând în patru motoare electrice, precum şi alte scule şi unelte susceptibile a proveni sau a fi fost utilizate săvârşirea de infracţiuni. Prejudiciul a fost recuperat în proporţie de peste jumătate.
În urma administrării probatoriului, în ziua de 24 august a.c. a fost luată măsura reținerii pe bază de ordonanță pentru 24 de ore faţă de P.D.C. de 21 de ani, B.R.F. de 21 de ani şi V.A. de 20 de ani, toţi din comuna Căteasca.
În ziua de 25 august a.c., cei trei au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni cu propunere de luare a unei măsuri preventive, împotriva celor trei fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Cercetările continuă, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.
0 Comentarii