O aeronavă TAROM cu aproximativ 170 de pasageri la bord, care efectua sâmbătă cursa Cluj-Napoca – Antalya, a aterizat de urgență pe Aeroportul Henri Coandă din București. Potrivit informațiilor Realitatea PLUS, avionul ar fi fost lovit de o pasăre în timpul zborului, iar echipajul a decis să devieze cursa.
Aeronava a aterizat în siguranță, în jurul orei 15:05. Înainte de sosirea avionului, pe aeroport au fost luate măsurile necesare pentru intervenție, iar pista a fost pregătită pentru aterizarea de urgență.
Avionul ar fi fost lovit de o pasăre
Conform primelor informații, incidentul ar fi fost provocat de impactul cu o pasăre. În astfel de situații, echipajul poate decide devierea cursei pentru verificarea aeronavei și pentru a se asigura că zborul poate continua în condiții de siguranță. Avionul a fost adus la sol fără probleme, iar cei aproximativ 170 de pasageri urmează să fie debarcați. Până la acest moment, nu au fost raportate persoane rănite.
După aterizare, aeronava urmează să fie verificată pentru a se stabili dacă impactul cu pasărea a provocat eventuale avarii. Potrivit informațiilor Realitatea PLUS, pasagerii ar urma să își continue călătoria spre Antalya cu o altă aeronavă, în funcție de rezultatul verificărilor tehnice și de disponibilitatea unei aeronave.




























0 Comentarii