În Argeș trăiesc mulți scriitori, indiferent de vârstă, în funte cu Constantin Vărășcanu, care scriu poezie patriotică și în zilele noastre. Până în 1989 era ca și o obligație, o cerea însuși Nicolae Ceaușescu, cel care nu suporta nici poezia de iubire, nu doar abstractă, cerând, în plenare, scrierea de poezie patriotică. Iată că îndemnul ceaușist încă nu a fost uitat de diverși scriitori în vârstă, crescuți la școala socialismului biruitor. Firește, e libertate de expresie, ne adresăm patrioților!
Astfel, în data de 16 august 2025, la Palatul Brâncovenesc din Potlogi, județul Dâmbovița, va avea loc cea de a VII-a ediție a Forumului Național Cultural „Brâncoveniana” în cadrul căruia este inclus și Concursul de poezie patriotică și creștină „Sub crucea Sfântului martir Brâncoveanu”.
La acest concurs pot participa creatori de poezie, care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor din România, Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, sau ai unor uniuni/ societăți/ asociații scriitoricești profesioniste din țările în care își duce existența diaspora românească.
Lucrările trimise la concurs (max. 5-6 poezii) vor fi cuprinse într-un fișier și vor purta un motto, care se va regăsi și în cel de-al doilea fișier, separat de primul, și în care vor fi precizate: numele autorilor, adresele, e-mailul și numărul telefonului mobil.
Premiile concursului vor fi: Trofeul „Brâncoveniana”; premiile I, II, III; mențiuni și premiile speciale oferite de: Arhiepiscopia Târgoviștei, unele instituții, asociații culturale și reviste din județul Dâmbovița și din Capitală.
Câștigătorii trofeului, premiilor I, II și III vor beneficia de publicarea a câte unui volum de poezii, în 50 de exemplare, și a căror lansare se va face cu prilejul Zilei Naționale a Culturii sau a Zilelor culturii potlogene. Data ultimă a expedierii poeziilor este 20 iulie 2025.
O constatare personală. După 1990, cei care scriau despre Partid și Ceaușescu, au înlocuit Partid cu Ortodoxia și Ceaușescu cu Iisus. Deci se leagă concursul de poezie „patriotică și creștină”. Firește, premiul cel mare va fi acordat de Arhiepiscopia Târgoviștei. Mare noroc avem, în Argeș, cu un arhiepiscop luminat! În schimb, Nifon, arhiepiscop și mitropolit, e emoționat de poezia patriotică… Promitem că vom face rost de versurile trimise în concurs, ca să vedem împreună cum se mai scrie poezie patriotică, una sprijinită de biserică.
Citește și Un argeşean din Rociu promovează steagul comunei în Japonia şi Coreea de Sud
Citește și Poeta şi romanciera Sanda Movilă, uitată pe raftul doi…
0 Comentarii